În următoarea zi, în Piaţa Libertăţii fusese anunţat un târg de joburi pentru minerii rămaşi fără locuri de muncă. Aşa că, dis-de-dimineaţă, urmat de Remus, Mirel luă cu asalt standurile şi cerea detalii despre ofertele de angajare. O angajatoare îl chestionă:
- Deci aţi lucrat nouă luni la mină... Şi o zi la supermarketul Golden-Staul?! Foarte bine, aveţi calificarea necesară pentru jobul nostru... de vidanjeour!
Mirel îşi ridică privirea pe bannerul prins deasupra standului. Pe acesta scria: „SC Bideanu Cursal SRL”. Remus zâmbea parşiv, încă de când păşiseră pe platou. Mirel, ca întotdeauna, nu dorea să-i dea satisfacţie, aşa că se mută la alt stand. Acolo, o altă angajatoare îl lămuri:
- Sunteţi subcalificat pentru acest post, dar suntem tot timpul în căutare de tinere speranţe, foarte serioase în tot ceea ce întreprind, ce se integrează foarte bine într-o echipă de profesionişti. Măturatul străzilor este o responsabilitate mare... Ne pare rău, dar aveţi studii superioare, nu prezentaţi ca potenţial ceea ce căutăm noi!
Mirel citi bannerul: „SC Bideanu Trust Stradal şi Menajer SRL”. Merse mai departe, la următorul stand.
- Numai faptul că aţi lucrat direct cu clienţii, vă face cea mai potrivită persoană pentru acest job. Văd aici scris că aţi lucrat la „Golden Staul”... Cumva la resurse umane? Sau cu publicul?
- Da, puteţi să-i spuneţi şi aşa, am lucrat cu publicul..., mormăi printre dinţi Mirel.
- Şi anume pe ce post?
- Preluam cărucioarele de la clienţi şi le împingeam la loc.
- Văleu! În piaţa imobiliară avem nevoie de oricine cu aşa o experienţă în comunicare şi persuasiune, citadela noastră e plină de halde de steril ce pot fi vândute...
- Dumneavoastră vorbiţi serios?
Mirel citi bannerul: „Imobiliare Gudron”. Încă o firmă de-a lui Bideanu, tatăl lui Remus. Iar acesta nu se mai putu abţine şi izbucni în hohote de râs. Mirel se simţea deja surmenat şi obosit.
- La naiba!
- E vreo problemă, prietene?
- Mă gonflatule, tu şi tată-tău vă bateţi joc de mine? Deci chiar numai voi aţi mai rămas cu afaceri în oraşul ăsta?
- Hai mhnca-ţ-aş ochişohrii tăi dă smirnă să-ţi ghicească Mama Verdana de noroc, schumpu' luminii şî roua grădinii, ce eşti tu, să nu te deochi! Pui, pui, pe tine, să-ţi dea Dumnezo shănătate să vezi şi mâne strălucirea Soarelui, boherule!
Mirel privi afişul din dreptul Mamei Verdana, ce ghicea şi-n huilă şi-n tochitură de ouă de termite, pentru bani şi pentru noroace. Iar într-un alt afiş cu ea şi Maica Tereza, fotoşopată probabil cu târnăcopul, anunţa cu fală că dă şi în magie bisericească, că ghiceşte în boabele de la mătănii, în măruntaie de la pască, ba chiar şi în zaţul de vin de la împărtăşanie!
Damian nu avea cum să lipsească de la un asemenea eveniment important pentru oraş. Aşa că îşi fixă ţinta pe Remus şi se apropie de standul Verdanei. Stă, inspectează ofertele, îşi face cruce mimând a disperare şi se repede la Mama Verdana:
- Dumnezeule mare şi tare, apără-mă de strigoaică! Remus, repede! Dă-mi lănţişorul de aur de la gât s-o speriu pe vârcolaca naibii! Nah moroi, ia de-aci! A-lee-luuu-iaaaa!
Damian zbiară şi-l trage pe Remus de gât, oripilând-o pe Verdana cu cruciuliţa de la lănţişorul de aur.
- A-lee-luuu-iaaaa! Ni că nu dispare, arătarea dracu'!
Mirel începe să râdă cu poftă, apreciindu-i prestaţia. Remus îi întinde un leu, zâmbind mai anemic.
- Mirel, îl opri Damian, da' cu mineriada ce s-a mai întâmplat? Că am văzut că a fost măcel mare...
- Unde? La noi, în Curcubeni? se prefăcu ofensat acesta.
- Scumpule, nu-ţi bate capul, îl povăţui Remus, ia uite încă un leu şi du-te şi ia-ţi o vodcă, un spirt, aurolac, ceva! Să mori repede de tânăr şi frumos.
- Ia mai mereţi voi undeva, se enervă Damian, adică ce Dumnezeu, nimeni nu zice şi vede nimica?
Mirel vede în schimb o firmă de turism, la standul căreia se afla nimeni alta decât Ivana Ivanovici Ilici, frumoasa fiică a magnatului ucrainean. Cu ochii strălucind în irizaţii verzi, cu părul lung şi ondulat scurgându-se în valuri roşii peste umerii laţi, îi zâmbea languros de la distanţă. Mirel se opreşte lângă standul firmei de turism „Ivana Travel SRL”, ridică un pliant cu o ofertă şi se hotărăşte instant:
- În sfârşit... ceva ce-mi permit cu cele opt salarii compensatorii: o excursie în Grecia. Gata, fraţilor, am plecat în străinătate.... Hahaha, am vreme să muncesc toată viaţa după ce îmi toc aceste opt salarii de câcat! Ivana, unde semnez? Adiooo lumeeee crudă, am plecat la distracţieeeee!
Seara se lăsa domoală peste Curcubeni. Pregătit să dispară la apus, discul roşiatic al soarelui arunca raze lipsite de vlagă printre crestele munţilor din apropiere. Piaţa Universităţii abia de părea animată, doar patru vidanje de la „Cursal” curăţau cu migală străzile şi trotuarele centrului vechi. Brăzdau cu jeturi de apă în toate direcţiile, spălând resturile şi murdăria ultimelor zile, îndepărtând orice urmă a vreunei amintiri neplăcute din memoria oraşului Curcubeni.
În lipsa lui Mirel, Remus şi Anabela îşi propuseră să petreacă la Club Kiev, noul local în vogă din zona Pieţei Universităţii. Aceştia se luptară încă de la intrare cu lumina chioară a clubului anemic, creată de câteva veioze agăţate pe pereţi, şi coborâră cu grijă scările printr-o boltă pietruită ce dădea în subsolul clădirii. Localul era aranjat totuşi rafinat, cu canapele din piele roşie aşezate în semicerc şi poziţionate pe diferite înălţimi, astfel încât toată lumea să aibă o privelişte cât mai clară înspre scena rotundă din celălalt capăt al localului. Celor doi li se aduse consumaţia, Anabela distinse câteva din personalităţile oraşului. La o masă era Dorel, împreună cu soţia, Gloria, iar la alta, aflată chiar în faţa scenei, era Ivana, împreună cu bodyguardul familiei, ce aştepta cu o satisfacţie abia reţinută începerea spectacolului. O lumină puternică se aprinse deasupra scenei, ce aducea izbitor cu una de streap-tease, şi imediat acordurile muzicale de la piesa „I want to breakfree” a formaţiei Queen răzbătură pline de vigoare din boxe. În momentul următor, apăru pe scenă o persoană familiară. Ivana se ridică în picioare şi aplaudă înnebunită, Gloria fluiera exaltată undeva mai în spate, iar de surpriză Anabela îşi înghiţi cafeaua fierbinte, se înecă instant şi o scuipă de-a latul mesei. Doar Remus îşi acoperi ochii cu palmele, icnind oripilat:
- Nu se poate aşa ceva, e horror!
Anabela părea paralizată în scaun, uitând şi să mai respire, în timp ce Remus făcea disperat semne la bar, să li se aducă nota.
- Nu pot să mă uit... alooo, consumaţia! Vrem să plătim! Dar urgent... notaaa!
Pe scenă nu era altul decât Mirel, care renunţase să mai plece în Grecia. Aşa că îşi începea degajat numărul de dans la bară, doar în chiloţi de piele, cu cizmele-n picioare şi cu casca de miner pe cap.
- Deci aţi lucrat nouă luni la mină... Şi o zi la supermarketul Golden-Staul?! Foarte bine, aveţi calificarea necesară pentru jobul nostru... de vidanjeour!
Mirel îşi ridică privirea pe bannerul prins deasupra standului. Pe acesta scria: „SC Bideanu Cursal SRL”. Remus zâmbea parşiv, încă de când păşiseră pe platou. Mirel, ca întotdeauna, nu dorea să-i dea satisfacţie, aşa că se mută la alt stand. Acolo, o altă angajatoare îl lămuri:
- Sunteţi subcalificat pentru acest post, dar suntem tot timpul în căutare de tinere speranţe, foarte serioase în tot ceea ce întreprind, ce se integrează foarte bine într-o echipă de profesionişti. Măturatul străzilor este o responsabilitate mare... Ne pare rău, dar aveţi studii superioare, nu prezentaţi ca potenţial ceea ce căutăm noi!
Mirel citi bannerul: „SC Bideanu Trust Stradal şi Menajer SRL”. Merse mai departe, la următorul stand.
- Numai faptul că aţi lucrat direct cu clienţii, vă face cea mai potrivită persoană pentru acest job. Văd aici scris că aţi lucrat la „Golden Staul”... Cumva la resurse umane? Sau cu publicul?
- Da, puteţi să-i spuneţi şi aşa, am lucrat cu publicul..., mormăi printre dinţi Mirel.
- Şi anume pe ce post?
- Preluam cărucioarele de la clienţi şi le împingeam la loc.
- Văleu! În piaţa imobiliară avem nevoie de oricine cu aşa o experienţă în comunicare şi persuasiune, citadela noastră e plină de halde de steril ce pot fi vândute...
- Dumneavoastră vorbiţi serios?
Mirel citi bannerul: „Imobiliare Gudron”. Încă o firmă de-a lui Bideanu, tatăl lui Remus. Iar acesta nu se mai putu abţine şi izbucni în hohote de râs. Mirel se simţea deja surmenat şi obosit.
- La naiba!
- E vreo problemă, prietene?
- Mă gonflatule, tu şi tată-tău vă bateţi joc de mine? Deci chiar numai voi aţi mai rămas cu afaceri în oraşul ăsta?
- Hai mhnca-ţ-aş ochişohrii tăi dă smirnă să-ţi ghicească Mama Verdana de noroc, schumpu' luminii şî roua grădinii, ce eşti tu, să nu te deochi! Pui, pui, pe tine, să-ţi dea Dumnezo shănătate să vezi şi mâne strălucirea Soarelui, boherule!
Mirel privi afişul din dreptul Mamei Verdana, ce ghicea şi-n huilă şi-n tochitură de ouă de termite, pentru bani şi pentru noroace. Iar într-un alt afiş cu ea şi Maica Tereza, fotoşopată probabil cu târnăcopul, anunţa cu fală că dă şi în magie bisericească, că ghiceşte în boabele de la mătănii, în măruntaie de la pască, ba chiar şi în zaţul de vin de la împărtăşanie!
Damian nu avea cum să lipsească de la un asemenea eveniment important pentru oraş. Aşa că îşi fixă ţinta pe Remus şi se apropie de standul Verdanei. Stă, inspectează ofertele, îşi face cruce mimând a disperare şi se repede la Mama Verdana:
- Dumnezeule mare şi tare, apără-mă de strigoaică! Remus, repede! Dă-mi lănţişorul de aur de la gât s-o speriu pe vârcolaca naibii! Nah moroi, ia de-aci! A-lee-luuu-iaaaa!
Damian zbiară şi-l trage pe Remus de gât, oripilând-o pe Verdana cu cruciuliţa de la lănţişorul de aur.
- A-lee-luuu-iaaaa! Ni că nu dispare, arătarea dracu'!
Mirel începe să râdă cu poftă, apreciindu-i prestaţia. Remus îi întinde un leu, zâmbind mai anemic.
- Mirel, îl opri Damian, da' cu mineriada ce s-a mai întâmplat? Că am văzut că a fost măcel mare...
- Unde? La noi, în Curcubeni? se prefăcu ofensat acesta.
- Scumpule, nu-ţi bate capul, îl povăţui Remus, ia uite încă un leu şi du-te şi ia-ţi o vodcă, un spirt, aurolac, ceva! Să mori repede de tânăr şi frumos.
- Ia mai mereţi voi undeva, se enervă Damian, adică ce Dumnezeu, nimeni nu zice şi vede nimica?
Mirel vede în schimb o firmă de turism, la standul căreia se afla nimeni alta decât Ivana Ivanovici Ilici, frumoasa fiică a magnatului ucrainean. Cu ochii strălucind în irizaţii verzi, cu părul lung şi ondulat scurgându-se în valuri roşii peste umerii laţi, îi zâmbea languros de la distanţă. Mirel se opreşte lângă standul firmei de turism „Ivana Travel SRL”, ridică un pliant cu o ofertă şi se hotărăşte instant:
- În sfârşit... ceva ce-mi permit cu cele opt salarii compensatorii: o excursie în Grecia. Gata, fraţilor, am plecat în străinătate.... Hahaha, am vreme să muncesc toată viaţa după ce îmi toc aceste opt salarii de câcat! Ivana, unde semnez? Adiooo lumeeee crudă, am plecat la distracţieeeee!
Seara se lăsa domoală peste Curcubeni. Pregătit să dispară la apus, discul roşiatic al soarelui arunca raze lipsite de vlagă printre crestele munţilor din apropiere. Piaţa Universităţii abia de părea animată, doar patru vidanje de la „Cursal” curăţau cu migală străzile şi trotuarele centrului vechi. Brăzdau cu jeturi de apă în toate direcţiile, spălând resturile şi murdăria ultimelor zile, îndepărtând orice urmă a vreunei amintiri neplăcute din memoria oraşului Curcubeni.
În lipsa lui Mirel, Remus şi Anabela îşi propuseră să petreacă la Club Kiev, noul local în vogă din zona Pieţei Universităţii. Aceştia se luptară încă de la intrare cu lumina chioară a clubului anemic, creată de câteva veioze agăţate pe pereţi, şi coborâră cu grijă scările printr-o boltă pietruită ce dădea în subsolul clădirii. Localul era aranjat totuşi rafinat, cu canapele din piele roşie aşezate în semicerc şi poziţionate pe diferite înălţimi, astfel încât toată lumea să aibă o privelişte cât mai clară înspre scena rotundă din celălalt capăt al localului. Celor doi li se aduse consumaţia, Anabela distinse câteva din personalităţile oraşului. La o masă era Dorel, împreună cu soţia, Gloria, iar la alta, aflată chiar în faţa scenei, era Ivana, împreună cu bodyguardul familiei, ce aştepta cu o satisfacţie abia reţinută începerea spectacolului. O lumină puternică se aprinse deasupra scenei, ce aducea izbitor cu una de streap-tease, şi imediat acordurile muzicale de la piesa „I want to breakfree” a formaţiei Queen răzbătură pline de vigoare din boxe. În momentul următor, apăru pe scenă o persoană familiară. Ivana se ridică în picioare şi aplaudă înnebunită, Gloria fluiera exaltată undeva mai în spate, iar de surpriză Anabela îşi înghiţi cafeaua fierbinte, se înecă instant şi o scuipă de-a latul mesei. Doar Remus îşi acoperi ochii cu palmele, icnind oripilat:
- Nu se poate aşa ceva, e horror!
Anabela părea paralizată în scaun, uitând şi să mai respire, în timp ce Remus făcea disperat semne la bar, să li se aducă nota.
- Nu pot să mă uit... alooo, consumaţia! Vrem să plătim! Dar urgent... notaaa!
Pe scenă nu era altul decât Mirel, care renunţase să mai plece în Grecia. Aşa că îşi începea degajat numărul de dans la bară, doar în chiloţi de piele, cu cizmele-n picioare şi cu casca de miner pe cap.
Sfârşit de capitol
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu