Turism x3m - După vipere la Izvoare

Vipera berus - foto by Dani Purcaru

Aţi văzut documentarele acelea când şase oameni vor să prindă un struţ, o anaconda sau un crocodil? Toţi sar deodată pe săracul animal, doi pe coadă, trei pe grumaz şi unul direct în gură?
Deci aţi văzut. Perfect, noi eram doar patru. Bine, viperele de la Izvoare şi cam toate cele din Munţii Maramureşului nu ating mai mult de juma de metru. Dar îs nervoase, cititorule, pufăie, se arcuiesc şi se aruncă ostentativ să muşte din bocancul tău, mai să te convingă să o laşi în pace.

Homo Herpetologus din familia Nemuritorae  - foto by Dani Purcaru

Bine, ţi-ai găsit. Sărmana viperă habar-n-avea că doi dintre nemuritorii cu care păşeam pe pajiştea minunată a staţiunii Izvoarele sunt herpetologi de profesie şi aşa consideră ei că ar trebui petrecută o minunată duminică dimineaţă, vânând vipere.  Unul înarmat cu un cârlig, celălat cu un minciog, al treilea cu aparatul foto pregătit, căutau atent prin iarba muntoasă, ascultând zgomotul specific de târâtoare. Un urlet brăzda deodată aerul dimineţii şi toţi tăbărau pe vipera ce se pierdea cu firea. Cum e să vezi, oare, trei mamuţi ce tropăiesc după tine?! Tu cât un limbric, fără labe, fără urlete de teorare sau ameninţare, doar pe burtă să te târăşti şi să cauţi cu înfrigurare o găurică acolo în pântecele pământului? Apoi brusc, ceva rece îţi trece pe sub şira spinării, eşti ridicat de un cârlig în văzduh iar mamuţii urlă şi dansează în jurul tău de bucurie?

Se enervează vipera o vreme, ameninţă în stânga şi dreapta, scoate limba la noi până când vede aparatul foto. Pe urmă stă cuminte, se încolăceşte, sare din când în când la obiectiv să dea bine în poză, apoi pleacă înjurând pe limba ei veninoasă. Cam aşa e la vânătoarea de vipere. Vipera noastră berus este destul de activă ziua şi mai ales pe caniculă. Deşi este sperioasă, dacă se simte ameninţată atacă, aşa că aveţi grijă pe unde călcaţi în picioarele goale, poate daţi din greşeală peste locul lor preferat de stat la soare. Doza necesară de venin, ca să te laşi în sfârşit de drogul numit viaţă, ar fi echivalentul a cinci vipere care să te atace. Deci nu te speria şi nu-ţi detaşa piciorul sau mâna de trunchi că o faci pe degeaba.

După cum ziceam, eram la staţiunea Izvoare, un platou vulcanic superb înconjurat de brazi, aflat la 30 km de Baia Mare, unul dintre locurile de o frumuseţe rară a Munţilor Gutâi, laolată cu Creasta Cocoşului sau Cheile Tătarului. Vara acest loc atrage drumeţii ca un magnet iar iarna se schiază, fiind amenajate mai multe pârtii, inclusiv cu nocturne.
O bisercuţă cânta acolo în dimineaţa noastră de drumeţie, astfel că toate animalele şi insectele au ieşit să asculte slujba. Adică sopârle din specia Zootoca vivipara, un Natrix natrix - şarpele de casă, Lacerta agilis - şopârla de câmp, zeci de bombine - adică broaştele noastre comune şi chiar şi un Nepa cinerea - scorpionul de apa.

Natrix natrix - sarpele de casa - foto by Dani Purcaru

Am rămas impresionat de-a dreptul de un şarpe de apă ieşit la o gustărica de broaşte, lung de un metru, care cum ne-a văzut şi-a lăsat micul dejun din gură şi a zbugit-o către apă. Ţi-ai găsit. Au alergat nemuritorii după el şi l-au smuls din sânul naturii, l-au pus la pozat, l-au mângâiat ca pe un pitbull fără colţi şi i-au dat drumul. Aşadar, până la sfârşitul zilei, nici un nemuritor de herpetolog n-a fost rănit sau să fi pierit pentru realizarea acestui material. Restul de poze făcute de Dani găsiţi la el pe blog: daniel-purcaru.blogspot.com

Mă predau, gata... Fă-mi poza aia nenorocită odată!

Lacerta agilis - soparla de camp - foto by Dani Purcaru

Nepa cinerea, scorpionul de apa - foto by Dani Purcaru