Ce mi-ar fi placut sa vad la Expo Exotica?

Care aţi fost pe la Expo Exotica, recent, acum de Sărbătoarea Castanelor? Au animăluţele acelea ciudate, axoloţii, păianjeni flocoşi mâcători de păsări, miriapodul simpatic african... Am fost martor când au adus o specie de insecte ce aduc a frunze. Bun, subiectul de faţă nu ar fi ce faină e expoziţia, că nu e advertorial. Mă dau cu părerea ce mi-ar plăcea să văd într-o expoziţie exotică, deci...

 

Un isopod

Îmi place să fiu mângâiat pe burtă...

Dar de acela uriaş, Bathynomus giganteus, nu pitic, genul acela care, dacă ar tâşni din toracele unui alien din filmul cu acelaşi nume, ţi s-ar părea absolut verosimil. Problema cu izopozii aştia e că trăiesc doar pe fundul oceanelor, mănâncă doar ce pică de la suprafaţă, adică baterii de maşină, pungi de plastic, vapoare, balene şi alte crudităţi. Primul a fost pescuit in 1879 în Golful Mexic şi s-a descoperit că respiră cu picioarele, singurul spaţiu disponibil  unde natura a găsit loc să le instaleze branhiile. Căci, în rest, fiecare amănunt malefic al corpului e acoperit cu asemenea detalii organice încât toate pot fi descrise prin sinonimele cuvântului groază. Adică, în loc de antene, cleşti, exoschelet, branhii, ochi, acestea le poţi descrie prin următoarele: ameninţare, spaimă, frică, teroare, intimidare.
Mai multe detalii aici: http://www.youtube.com/watch?v=EuHxD5HgtYM


O caracatiţă care deşurubează conserve

După cum se vede în filmul din imagine, cât de nemaipomenit ar fi să mergi la o expoziţie de animale exotice cu un borcan cu murături? Să-l dai îngrijitorului cu explicaţia că nu-l poţi desface, iar acesta să-l ducă la caracatiţă în acvariu? Desigur, caracatiţa, moartă de curiozitate în legătură cu ce bunătăţi ai pus pe iarnă, să-şi pună ventuzele şi mintea la contribuţie şi să-ţi desfacă borcanul. Bine, ăştia care nu punem murături pe iarnă, am putea totuşi merge cu un cub rubik... de fapt exagerez, cu nişte integrame... ce fain loc de dezbatere ar fi, să stai la coada expoziţiei şi să observi oamenii cu ce probleme controversante au venit să le rezolve caracatiţa! Ex.: Mie mi s-a înfundat wc-ul! Mi-am uitat parola de la calculator! Eu nu mă descurc să înlocuiesc bateriile de la telecomandă! Eu... am de schimbat roata la maşină!

Şerpi cu două capete



Serios, în expoziţie sunt nu ştiu câte terarii cu şerpi, ocupă spaţiu, sunt mari, şerpii cer mult de mâncare. Bine, o dată pe lună, dar mult! Decât opt şerpi, nu mai bine unu, doi, dar fiecare cu câte două capete? Care mănâncă cât unul? Şi defechează cât unul? Serios, o tură până pe Creasta Cocoşului de la Cernobâl, şi s-a rezolvat problema: Năpârca biencefalis cernobilidae!

Crabul de cocotier




Aveau înainte un crab frumos colorat, mov cu portocaliu cu roşu, zici că era toată ziua pe LSD. Era de senzaţie crabul dar într-o zi a murit. Supradoză sau ceva, nu ştiu. Eu votez să aducă în locul lui un crab de cocotier! Ceva util, nu doar frumos. Cum util, veţi întreba? Simplu, omul dimineaţa se trezeşte şi primul lucru, îşi pune cafeaua pe foc. Cum omul, proprietarul expoziţiei e un apropiat, ştiu că îşi bea cafeaua cu lapte dimineaţa. Ar fi senzaţie, cum crabul ar merge până la Kaufland, ar alege un cocotier, s-ar urca până în vârf, ar bate nucile să vadă care-i cea mai coaptă, ar fărâmiţa-o cât ai zice isopod şi apoi i-ar toarna resturile nucii în cafea! Ar face senzaţie crabul în expoziţie!

Hermit Crab in Glass Shell




Aici, un film cu un crab hermit, căruia stâpânul i-a dăruit o cochilie din sticlă! Ce durere ar fi faza, un isopod să se năpustească asupra lui şi să dea cu cleştii teroare de ceva invizibil dar tare, de nepătruns. Bine, probabil doar caracatiţa desfăcătoare de borcane cu murături ar găsi explicaţia: posibil crabul să folosească un fel de câmp de forţă invizibil ochiului liber!

In concluzie, vizitaţi Expo Exotica - www.expoexotica.eu - până pe data de 5 octombrie, orele 9-19. Dani, nu-i advertorial, am zis la început!... Cum? Să vin la o cafea în fiecare dimineaţă? Bun, aşa facem! Dar să aduc eu crabul de cocotier?! ;)

Jurnal de subzistenta 2053 (ep.13)

23 august

In luna august toate Coloniile Chino Federale si Noua Ordine Europeana e in vacanta. Nimeni nu mai munceste. In afara de noi, politicienii, normal. Ambele partide, de putere P-LSD si de opozitie P-LSD-beta, merg in taberele de vara la mare. Ca boul, cum m-am inscris in amandoua partidele, acuma trebuie sa merg la Vama Veche 5 zile si apoi la Mamaia inca 5. Suna a plictisealaaa... Iar acolo, la taberele astea de vara, ne alegem iar intre noi, deoarece restul populatiei chiar ca n-o mai intereseaza cine guverneaza tara. Sau planeta. Treaba lor, se cred cetateni globali acuma, au drepturi, cica virtuale! Poi normal, daca stau toata ziua si freaca tuburi in Tertiati Life, isi fac credite virtuale cat sa-si plateasca chirie pe servere, de ce sa le mai pese de noi, politicienii? Ii doare fix in fix in preostat de noi, asta e adevarul!



Vilute de protocol la Vama Veche

Cum n-am mai fost la mare ci doar sub mare (prin episoadele 4-5), cica trebuia sa-mi iau haine speciale, de protocol: camasa, slapi, slip, sezlong, ochelari Bam-Bam sau Google it. La Vama Veche am primit niste vilute de protocol pe malul marii, frumoase, cochete, de panza, de aratau ca niste igluuri. Cu saltele presurizate si wi-fi. Cica corturi le zice. Ca atat avem bani de la buget. A fost superb, in doua minute, ne-am pus in fata unui cotet mai mare, La Stuf se chema, am jucat sticluta si castigatorii au ramas sa guverneze pe mai departe orasele, afacerile cu statul, partidul si tara. La Folk You niste holo-proiectii hipioate au cantat la chitara, ca atata era de invechita tehnologia la Vama ca nu au auzit de harpe cu stringuri sau Moga Music Box pentru tontzi! Si cica nu aveau apa e-plata din praf de lamaie. Ce neam de talibani! Trebuia sa bem tot felul de chestii fermentate, de ne trezeam tot in cortul altcuiva si aflam apoi in presa ca, in loc de tabara de vara, am participat la orgii! Astia din presa is normali? Zau ca n-am participat la nici o sedinta de partid de cum am ajuns la Vama, iar pe ordinea de zi n-am avut de dezbatut nici o orgie...

La Mamaia, unde avea tabara de vara partidul de guvernamant s-a schimbat atmosfera. Pe langa slapi, slip, sezlong si ochelari, mai aveam nevoie de ciorapi trei sferturi, papion sau cravata cu buzunar unde sa ascundem pachetelele de neurocaina. Cica eram cazati in ambasade. Ambasadele astea erau amplasate pe plaja, aratau ca un hol de hotel, numai ca aveau doar canapele, pitzi, baruri si wi-fi. Fara acoperis. Le zicea lounge. Aici, in sfarsit, bubuia doar muzica de calitate: Moga Buda Bar Hit Compilation. Doamne, ce atmosfera frumoasa, paparazzi ne faceau poze si ni le incarcau pe Facsbook, balerine din Ibiza dansau clasicele opere Tiesto si Armin Van Buren, prizam cocktaliuri de cacao cu neurocaina pe nas, a fost noapte cinci zile. Serios, un club Blenoragie, Belabiagio sau nu stiu cum, a intins o cortina pe toata plaja. Si primarul facea parada modei pentru noi, ne salva de la inec, ca era si salvamar cu jumatate de norma, mai ales cand ne inecam de la cocktailurile cu denumiri ce aveau terminatii gen caină, carmină, arsură anală sau cristală!

Concluzia e ca ne-am intors storşi de la taberele de vară a partidelor politice. Un pic am lipsit de la guvernare si iar avem probleme in Noua Ordine Europeana. Am primit o lista cu grupari totalitarist - anarhiste ce trebuie anihilate urgent, caci au inceput sa ne mestece putinii alegatori ce mai ies din Tertiari Life si vin si ne voteaza la guvernare. Deci gruparile anarhiste:
- Ciobanesc flotant;
- Malamut de podbal;
- Colduş Terrier;
- Brac von Macadam;
- Dulău Retriever;
- Cocker maidanez;
- Bull Bastard;
- Ogar colbaş;
- Schilav Afgan;
- Pug Beteag;
... vor fi scoase in afara legii si in cativa zeci sau mii de ani, indepartate de pe fata maidanelor pamantului. Sau importate cu legume si conserve Coloniilor Chino Federale, sa mai facem un ban... Bine-i sa fii politician, mai rezolvi o criza, mai dai o orgie... Pardon! O lege, am vrut sa zic o lege...

Un anarhist gen ciobanesc flotant

Tur.x3m - Muntii Ignis

Nu de puţine ori, stătătorul sau călătorul de prin Baia Mare are surpriza să se pomenească cu privirea dezmembrată de pitorescul munţilor locului, metereze semeţe puse în calea vânturilor. Două masive maiestuoase însă, Igniş (1307 m) şi Mogoşa (1246), apar ca două faruri pe un ocean de verdeaţă, gidând turiştii către piscurile lor înalte, cu spectaculoase panorame înspre Maramureşul istoric sau depresiunea Baia Mare.

Vf. Ingniş - panoramă Baia Mare

MASIVUL IGNIS
Vara asta, ne-am decis în mai multe ieşiri să batem arealul Ignişului, cuprinzând în periplul nostru rezervaţia naturală de la Blidari, Cheile Tătarului şi Masivul Igniş. Pe lângă platoul Izvoarele am trecut tiptil, că oricum am vorbit despre ele şi sunt vestite din Borşa şi până dincolo de Recea, adică cam prin toată ţara. Masivul Igniş nu prea a fost călcat de către popor, fiind mai greu accesibil, dar de când antenarii de telefonie şi-au ridicat tehnologia pe vârful acestuia, un drum lejer de piatră şi-a făcut apariţia din Staţiunea Izvoarele. Bucurie pe localnicii care ştiu să treacă cu un 4x4 peste o căruţă sau un buştean şi să li se pară o artă extremă în asta. 

Racheta Albă, Racheta Roşie şi Racheta Orange

Sunt mai multe trasee pentru a atinge vârful, însă peste noi a dat norocul şi am nimerit pe unul dintre cele lungi: Chiuzbaia, Şaua Iezuri, Vf. Pietricica, Vf. Lui Ilie, Vf. Igniş. Când am trecut de Şaua Iezuri, poiana de la Izvoare iar ne făcea semne, disperata, să mergem înspre ea! Serios, cine se crede asta, sirena codrilor? Frumuseţea naibii! Am rezistat tentaţiei şi, în sfârşit, am ajuns pe Vârful Igniş. Ne-am apucat repede să mâncăm afinele afinarilor, ce au dat iama cu camionul comunal între tufe, un dulău de munte carpatic ne-a chemat la el între colţi, iar o drujbă cânta Ciocârlia undeva dinspre Poiana Izvorului. 

Vf. Ingniş - panoramă Creasta Cocoşului

Acolo, bum, priveliştea orizontului nesfârşit ne-a lovit contondent peste priviri. Aveam impresia că văd până-n Rodna, nu ştiu, poate confund şi era Himalaya. Baia Mare, cu al ei turn falnic se întindea la soare sub noi, în lateral Barajul Firiza iar în spate, departe, Creasta Cocoşului şi Mogoşa, cu pârtia sa de schi retrasă în vacanţă până la iarnă. Din loc în loc păşunea alpină e străpunsă de stâlpi megalitici, blocuri de andezit imense de pe care te apuci vârtos să admiri peisajul. Îţi vine să sari în poala naturii, cum făcuse Pintea Viteazu şi ceata sa la televizor, ca să scape de ciocoi, dar ne-am mulţumit să dăm imaginativ din aripi şi să ne dăm jos de pe stânci, să lăsăm şi afinarii să aprecieze câte tufe mai au de cules până dă soarele să apună la orizont.

Vf. Ingniş - panoramă Barajul Firiza

BLIDARI
Lumea auzise vorbindu-se pe la colţuri de Blidari, negreşit, şi ale lui locuri de basm - Poiana lui Dumitru, Tăul lui Dumitru, Poiana Brazilor, însă atâtea obiective turistice şi de agrement sunt interpuse între Baia Mare şi localitatea mai sus amintită, încât ai toate şansele să-ţi sabotezi ieşirea şi să rămâi undeva pe parcurs, la Barajul Firiza, s-o iei ca hoţul înspre Izvoare (cum naiba nu?) sau să te ghiftuieşti ca un grizzly, cu păstrăv proaspăt la Complex Lostriţa. Vreo 13 km ai de tras la jugul rucsacului până în Poiana lui Dumitru, pe drumuri răscolite de taff-uri sau camioane încărcate în nesimţire cu aurul verde al zonei. Din loc în loc vezi culmi întregi despădurite, cât să-ţi bucuri ochii cu stâncăriile de rocă vulcanică, acoperite cu câteva cete de molizi şi fag. 

Poiana lui Dumitru

Pe drum, în caz că vei auzi o voce înfundată de megafon, repetând într-una un mesaj indescifrabil şi clar subliminal, să nu crezi că ai ajuns într-o bază paramilitară de subminare a economiei locului, înseamnă că eşti în apropierea unei microhidrocentrale privatizată, construită de italieni pe cursul văii Blidar. Ce mai frapează curiozitatea călătorului, ar fi drumul, care din loc în loc pare asfaltat şi străjuit cu borduri. Ei bine, sus în Poiana lui Dumitru se află mai ascunsă Cabana Silvică, loc de babilonie cruntă pentru foştii tovarăşii bulibaşi de Partid Comunist Român, pe vremuri de rahată amintire, iar mai nou loc de dezmăţ ipotetic pentru baroni locali şi afacerişti clientelari. 

Repeziş cu bulboană

Chiar şi power-rangerii locului, submisivi ca nişte corcoduşi în faţa aleşilor locali, privesc cu aer superior şi induc în eroare turiştii privind locurile de campare, cum că aici nu ai voie că e rezervaţie. Nu, mă, boulean de Captain Planet. Ai voie, că e de categoria III. Şi eu nu umblu cu taff-ul ca acoliţii tăi şi cotonogesc pădurile, ci frig doar frigul nopţii, pe locul unde au campat şi alţii.
Tăul lui Dumitru, situat pe culmea Sturului, se află la 2 km de poiană,pe o turbărie moale, mlăştinoasă, care dă impresia că vrea să te înghită la fiecare pas, noroc că nu te lasă tufele de afini, merişori şi răchiţele.  Acesta are dimensiunea de 15 pe 20 de metri, însă turbăria se întinde pe 3 hectare. Loc de destrăbălare cerebrală pentru botaniştii patriei. Şi, mai mult ca sigur, loc de dat bot în nas cu ursuleţii locului, veniţi la cules voios de afine şi zmeuriş, prin labirintul îndesat de de brăduleţi şi puieţi de molizi (adică mozolici).

Tăul lui Dumitru

CHEILE TĂTATRULUI
O dată am fost, pe vremea când şoimii patriei creşteau cu gândul ca într-o zi să devină tractoriştii patriei, şi am rămas cumva cu o aminire  întru-câtva plăcută. Ţineam minte ceva stânci ferindu-şi poalele de măcinarea apei. Am zis, de la începutul verii şi cu gândul la a bate arealul Ignişului, Cheile Tătarului trebuie incluse în orarul de vacanţă. Auzisem şi de barajul ce se construieşte la Runcu, precum şi zvonuri, că zona va fi inundată într-o zi, cam peste 2 ani şi-un pic. N-a durat mult şi în august ne-am prăvălit de-a berbeleacu printre serpentinele Gutinului până în Mara, iar de-acolo încă 8 km până la chei. Pe drum, barajul. Iştenem, dragă! Parcă am fi scăpat din jungla de conifere şi am dat de-o piramidă mayaşă, adică tocmai de digul construit în trepte între doi munţi, aflat la confluenţa dintre valea Tătarului şi Runcului.

Baraj Runcu

De-acolo, cheile sunt la o aruncătură de parapantă. Nu se întind pe o lungime matusalemică ci în jur de 200 metri, însă blocurile de andezit, căţărate unul peste altul şi ferindu-se de firul apei curgătoare îţi oferă o privelişte sălbatică. Toate blocurile stâncoase şi-au pus în cap pâlcuri de molidiş, s-au învelit din loc în loc cu mantale de licheni galben-verzui şi par atât de simandicoşi încât te roagă să le faci fotografii. Cursul accidentat al apei este înţesat cu repezişuri şi bulboane, iar pe alocuri trunchiuri imense de copaci s-au prăvălit în hău, cât să te ajute cu o cracă întinsă, de o iei ţopăind prin mijlocul cursului apei.

Cheile Tătarului

Ne-am întors din Cheile Tătarului chiar în ziua când pe Creasta Cocoşului ardea pădurea. Din Mara am observat două coloane groase de fum, iar pe vârful Gutâiului, unde se deschide o panormă extraordinară a platoului vulcanic, am fost martori la prăpăd. Două imense limbi de foc măturau muntele, încât mai că ne venea să umplem rucsacii cu apă şi să îi aruncăm acolo, pe creastă, în dogoarea flăcărilor. Oficialităţile s-au lăudat în acea seară că au stins incendiul. Nu l-au stins. A venit peste o zi ploaia şi le-a arătat cum se face. 

Poiana Tătarului

Foto by Dani Purcaru, daniel-purcaru.blogspot.com

Ce să ştii de tăierea capului Botezatorului

În fiecare an, pe data 29 august, celebrăm Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul din prorocii Vechiului Testament, acesta nu doar anunţând venirea lui Hristos dar a avut şi misiunea să-i boteze trupul întru taina botezului, de aceea Ioan a rămas în conştiinţa noastră creştină cu două apelative elocvente; Înaintemergătorul şi Botezătorul. Probabil că l-ar fi şi cununat dacă Irod nu i-ar fi făcut flagrantul şi, cu ocazia unui ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei sale de nastere, a poruncit tăierea capului lui Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. De-atunci, plimbat prin locaşuri de cult pentru arătat la lume cinstitul cap, s-a pricopsit lumea de datini şi obiceiuri de neuitat. Deci, ce să ştii de tăierea capului Sfântului Ioan Botezatorul? Serios, glumim, glumim, dar păcatele se-adună, mai bine ne facem capul calendar decât să păcătuim atât de mârşav şi să devenim părtaşi la oribila crimă comisă împotriva cinstitului cap!

1. Tradiţia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţa acesta reprezintă sângele Botezătorului.
Atenţie mare aici la detalii. Tentaţia e mare, ştim. Deci nu zdrobiţi strugurii în gură până dau în fermentaţie că altfel se transformă în vin şi vă treziţi mânjiţi pe tot făţăul cu sîngele Botezătorului. E păcat mare, nu fiţi părtaşi la oribila crimă! Faptele, după Vechiul şi Noul Testament, nu se prea prescriu, din câte am citit eu prin Apocalipsă. În schimb, puteţi consuma vin de la hipermarket, acela sigur n-a văzut în viaţa lui boabă de strugure. Doar pastile cu E-uri şi alte prafuri din care se fac napolitane.

2. Ziua de 29 august este una de post, în care, potrivit tradiţiei, este bine să nu se mănînce pepeni, pentru că forma lor aminteşte de cea a capului.
Ştim că tradiţia populară şi dogma bisericească stă cam slab la capitolul imaginaţie. Puteau să mai bage vreo câteva sute de alimente. De ex. papanaşii. Arată ca un căpuţ de bobică. Dar de ce să nu extrapolăm şi prin asocierile de cuvinte, să dezvoltăm superstiţia până la apogeu? Eu zic să nu consumaţi sare cu iod, căci iodul apare în numele Irod, imbecilul care a şuntat capul de trupul Botezătorului. Nu jucaţi nici fotbal, că mingea aduce cu un dovleac uman, e ca şi cum ai lua la şuturi capul deja chinuit al Botezătorului.

3. Nu se mănîncă legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului.
Poi, da! Şi să nu te pună Sfântul Duh al Morţii să dai fuga la vreun fast-food pentru un hamburgher, că ai terminat-o cu cele sfinte. Că acolo uiţi de varza cu maioneză şi e ca şi cum ai da cu capul Botezătorului pe răzătoare. Deci minte ascuţită să aveţi în această zi, mai bine mâncaţi un pumn de ritalin, oxibral, virocentin, să vă potenţaţi creierul la nivelul unui premiant de Nobel, că altfel uitaţi naibii şi înfulecaţi şi vreo trei sarmale. Adică, prin extrapolare, aţi fiert acum şi capul Botezătorului, după ce l-aţi tăiat şi apoi răzălit!... Clar, o zi  nefastă şi nefericită pentru gurmanzii de pretutindeni.

4. De asemenea, nu se mănîncă fructe rotunde, nuci, mere, prune care au forma capului.
Gata, e clar, nu se mănâncă nimic rotund, oval, sferic, sinusoidal, pătrat, cubic, piramidal. Ce e sigur e sigur. Mâncaţi praf de piper..., nu e bine că bobul e rotund. Alt praf... mâncaţi praful de copt, nu ştiu... praful din plicul de budincă. Mâncaţi o oaie pe varză călită... aoleu! Ce era să zic! Aţi văzut cât de uşor te poate prosti foamea? Mai bine în această zi ştergeţi doar praful, nu mâncaţi nimic. E cel mai sigur.


5. La ţară, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna.
Aici e un semnal clar şi  pentru criminalii de la ţară, care folosesc cuţitul în munca lor de zi cu zi. Azi lăsaţi arma albă acasă. Rupeţi victima cu mâna! Dumnezeu poate vă v-a ierta crimele oribile, dar mai bine să nu le cumulaţi în necunoştiinţă de cauză, că nu v-aţi informat din timp cu tradiţiile creştineşti. Grijă mare! Deci rupeţi victima cu mâna, cât de greu poate fi?

Jurăminte de 23 August

Co ocazia zilei de 23 August, oficialităţi politice depun reînoiesc îndoiesc jurământul faţă de Statul Român. Spicuim printre corecturile şi însemnările făcute de acestea pe foile de discurs.

Pon Ta - Premierul României
“Eu Pon Ta, jur să respect Constituţia Republicii Socialiste Chineze România şi legile (? - notă, toate?) ţării, să păstrez cu stricteţe interesul de partid, să apăr proprietatea comunistă noastră, să acţionez potrivit  pripit principiile partidului de guvernământ (care e USL acum, uraa :)!
Aşa să mă ajute Dumnezeu! Antena 3!

Moni - şomeră, viitor Minisru al Justiţiei
“Eu Moni Pivniceru, mă angajez să-mi iubesc Patria Partidul, să slujesc Poporul Puterea, să validez/invalidez legile constituţionale ale ţării, să apăr militez mutilez mutulică Statul de Drept.
Aşa să mă ajute Dumnezeu!  Tot Înainte!  Ponta, ţine minte!

Tov. Iliescu - Preş. de onoare a României
“Dragă cetăţene! Voi învăţa noi şi înalte culmi ale exerciţiului de drept în dinamica desfăşurării evenimentelor pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă Romania. Voi fi credincios Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle Comitetului Central Român. Aşa să mă ajute  Dumnezeu!  Lenin!  Merlin!  Minerii!!! Moscova!

Antonescu - Preş. interimar al României
"Eu, Crin. (pauză de căscat) Jur să mă dăruiesc odihnesc cu toată puterea şi priceperea pentru propăşirea (? notă, poate prăbu-?) spirituală şi materială a poporului român, să respect suspect Constituţia şi legile ţării, să apăr (pauză de căscat) democraţia mediocraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor (? adaug 7 mil. şi ceva? + neapărat căscat) ce privesc la Antenele ţării!
Aşa să-mi ajute (căscat)  Dumnezeu! Varanul! Căcărău! Noapte Bună!

Băsescu - Preş. suspendat al României
Eu, Băse, jur să-mi dăruiesc îndiguiesc toată puterea şi priceperea de căpitan pentru propăşirea (?notă, prăbu?)  spirituală spirtuală şi materială marinată a poporului român, să respect reinspectez Constituţia şi legile ţării mării, drepturile peturile şi libertăţile libaţiile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea sorbietatea, independenţa pe axa teritorială: România-Londra-Waşhington.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Poseidonzeu!

Despicare de clip: Solipsist

De câte ori nu ai întâlnit acea vagă senzaţie, ca o licărire, acolo unde începe partea întunecată a creierului la oameni, şi imediat simţi nevoia să faci ceva edificator? Nu neapărat util, demn de o nominalizare la premiile Nobel, cum că ai eradicat planeta de ţânţari, ci ceva simplu. Un mic testimonial. Ca o scrisoare de adio, dar cu final fericit. Să împărtăşeşti cu lumea starea ta psihotică... Când am prezentat clipul "I, Pet Goat II", nu credeam că voi face, începe această rubrică "Despicare de clip", dedicată unor opere de artă digitală, dar adevărul e că unele merită cu prisosinţă. O modalitate prin care apreciez elucubraţia rafinată a creatorului de artă digitală.

Cam aşa şi cu acest clip, cu numele desprins din perioada dadaismului de aur, anume "Solipsist", al talentatului Andrew Thomas Huang.  Dânsul a atras atenţia unor realizaţi în domeniul cinematografiei, ca şi  J.J. Abrams, (Super 8, Star Trek, Cloverfield) sau William Morris, capul di tutti capi al agenţiei WMA, cu clipul "Doll Face", unde o maşinărie cu faţă de păpuşă futurizată copiază imagini de la televizor în căutarea unei identităţi şi ajunge să-şi fractureze, într-un final, propria tehnologie avansată de viaţă. Aviz mimozelor de la noi, ce copiază imaginea unor distruse fizic şi înmormântate psihic gen Gabor, Crudu, Biance sau alte bormaşiniste de participiu feminin. 

Cenobita avidă după o faţetă iluzorie a realităţii

Privind prima oară clipul "Solipsist", simţi ca o urticarie ce seamănă discordie între proprii tăi neuroni. Te încearcă greu senzaţia de incertitudine pentru că nu desluşeşti angoasa ce anume îl încearcă pe marele creator de scurt-metraj. Tu intuieşti ceva mirobolant la mijloc. Posibil grandios. Un spectacol ce nu se opreşte vizual, nici măcar când a luat sfârşit animaţia, aceasta continuă subtil să sape în genealogia scoarţei subconştientului tău complicat. Cauţi să te identifici în opera artistului. Până la urmă intuieşti motiv de facere şi geneză. Viaţa pornind de la principiul dual, masculin şi feminin, culminând cu dialogul şi dansul nupţial al sper...micuţilor acelora, aflat undeva la jumătatea animaţiei, relevând aceeaşi zbatere a creaţiei la nivelul microcosmic. Spermicuţii aceia par de-a dreptul bizari şi haioşi, jucându-şi rolul în scena lor primordială.

Sper...micuţii dialogând despre facere

Culorile, haosul cinematic la prima vizionare, sunetul, totul potenţează imaginaţia, căutând febril să intuieşti mesajul dar, în acelaşi timp, să te laşi sedus de beţia spectacolului vizual înainte să se termine scurt-metrajul. Ei bine, în final animaţia nu-ţi oferă răspunsuri pe tavă, silogisme gen "Ana are mere. Ce prune Ana?", şi de-aici motiv să primeşti răspunsuri de la viaţă. E doar un scurtcircuit mental, menit să te smulgă de pe scaun şi să te întrebi, eu ce fac aici? În afară să plătesc lunar factura la curent? Da, te smulgi de la calculator şi te trezeşti. Exişti. Respiri uşurat, împlinit.  Te-aşezi încet la loc, sobru, ştiind ce îţi rezervă viitorul. "Cineva trebuie să plătească totuşi factura la curent!"

Cam aşa e cu acest clip, un scurtcircuit de moment în angrenajul banalitatăţii cotidiene.

Jurnal de subzistenta 2052 (ep.12)

JO-Wii 2052

Sporturile olimpice au evoluat mult până în prezent.
Unele au dispărut, exemplu, toate sporturile de apă, că e criză mondială. Acestea s-au mutat pe Wii, adică stau canotorii şi înotătorii în faţa monitoarelor şi dau din braţe şi picioare până se înroşesc cablurile de la calculatoare.

Altele au evoluat atât de mult, încât au devenit seriale de succes, cum ar fi "Fotbal", cu premii de televiziune şi coloane sonore, ce mai, artă dramatică. Au apărut sporturi noi. World of Warcraft şi Starcraft. Bat coreenii tot. Adică chinezii, că Coreea face parte din Uniunea Chnio-Feudală.

De câteva decenii, halterele masculin au fost scoase ca şi probă că nu mai avea rost. De când bieloruşii au făcut schimbare de sex la lotul masculin şi au luat toate medaliile la feminin, a surprins toate statele lumii.
Acum toţi halterofilii fac schimbare de sex, că se ridică mai puţin şi sunt şanse mai mari la aur.

La tennis e cel mai tare. Cine-l bate pe Federer. Acesta, săracul, e clonat, nici nu ştie ce e aceea copilărie. Tot la patru ani, Comitetul JO scoate o clonă nouă... rar să bată cineva pe Federer. Noroc că lui i se dă medalia de platină şi aurul revine învinsului.

Atletismul a devenit răcnet. Înainte era cam aşa şi-aşa. Alergau, mai aruncau, mai săreau pe burtă, mda. Un pic de picoteală. Acum e feroce, feroce. Răcnete. Proba de dopaj viteză e măcel. Au unii doar cap şi picioare. La propriu. Alţii au mai multe picioare. La semnalul de start, câţiva explodează acolo din cauza fluxului de substanţe pompate în ei. E ca la Formula 1 când se accidentează maşinile la start şi spectatorii leşină acolo de extaz.

În fine, am luat o medalie anul acesta. Mare bucurie. La săritura cu paraşuta de pe Staţia Spaţială Internaţională, Dumitru Zob a luat aur. Post mortem. A refuzat să-şi deschidă paraşuta până la linia de sosire. Avea nevoie de bani că altfel îi lua banca apartamentul.

Şi la gimnastică, s-a schimbat mult. Rusia, China şi SUA s-au săturat să vadă România pe podium. Acum toate probele au loc în vid. E mai uşor pentru fete acum, să nu pice de pe bârne, să sară cât sala, să facă o piruetă jumate la sol, orice numai să detroneze România de pe podium. Nu contează, aşa avem şi noi şanse la lotul de gimnastică masculin. Să facă şi băieţii rost de ceva arginţi.