1. în credinţa populară, Sânzienele sunt considerate a fi divinităţi nocturne ascunse prin padurile întunecate, neumblate de om. Conform traditţei, Sânzienele umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, înmulţesc animalele şi păsările, tămăduiesc bolile, umplu de fecunditate femeile căsătorite.
Cum populaţia de la ţară emigrează în căutare de rod şi trai mai bun pe tarlalele occidentale, trebuie să râmână cineva şi lângă ogradă se întregească tradiţia (adică mai e cine s-o mai facă?), să reproducă plantele, să pedigrească animalele, să cotcodăcească păsările, să fecundească femeile, cele căsătorite şi pline de pârg ale plecaţilor în străinătate, oricum mai contează?!
Că totul e superstiţie sau e tradiţie, coincidenţă sau minune, se pare că doar Sânzienele au mai rămas care să lucreze calendaristic şi agrar la noi în ţară!
2. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura.
Şi da, aşa e! Nu e coincidenţă faptul că femeile care nu ţin sărbătoarea se trezesc pocite la gură. Bine, coincidenţă sau adevăr, hai să vedem: se trezeşte femeia de dimineaţă, face focul, mătură tinda, hrăneşte animalul, hrăneşte poiata, spală chimeşa, calcă nădragul, coace merindea, dă bani animalului să se cinstească la crâşmă, îl aşteaptă să vină de la muncă, nici nu mai apucă săraca să ţină motiv de sărbătoare. N-are nici o şansă să iasă totul perfect. Orice-ar face sărbătorita, animalul găseşte motiv s-o pocească la gură.
3. Nici bărbăţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au facut alt rău, îi aşteaptă pedepse îngrozitoare, despre Sanziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Înclin să cred că nu! Sânzienele noastre vorace după dreptate au emigrat demult de la noi din ţară. Căci nu e de mirare cum nimeni nu e lovit de acele pedepse îngrozitoare, nedreptatea prosperă la nivel înalt, nu mai comentez. .
Sau le-au pocit sistemul agrar la gură, şi de-atunci toate merg toate strună în ţară.
4. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în padure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageşte.
Bătrânii când vorbesc de Sânziene, vorbeşte damigeana din ei. Cum, la un moment dat, damigeana se goleşte, aceştia rămân muţi. Sau vorba de sus şi a lu Vanghelie, ei se damblageşte. Aşa că, ascultătorul sau culegătorul de tradiţii şi mituri agrare rămâne cu o incertitudine frustrantă. Şi totuşi, unde stau ielele astea, dezbrăcate săracele şi singurele în pădurea mare?!
5. Pentru a scăpa de boli, fetele şi nevestele se scaldă ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvălesc dezbrăcate în rouă, dimineaţa, înainte de răsăritul Soarelui.
Deci, vedeţi? Nimeni nu a văzut ielele. N-are cum. Ar vrea, căutătorul de mituri populare s-a pornit de dimineaţă înspre pădure şi când colo a dat de lelea Floare tăvălită în iarbă. Apoi lelea Măriuca, la fel, toată acoperită de rouă, aştepta mai la vale. Şi tot aşa, până la intrarea în pădure, toate lelele din sat ies toate să se bronzeze la soare. Lasă, că or fi iele şi la anul care vine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu