În fiecare an, pe data 29 august, celebrăm Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul din prorocii Vechiului Testament, acesta nu doar anunţând venirea lui Hristos dar a avut şi misiunea să-i boteze trupul întru taina botezului, de aceea Ioan a rămas în conştiinţa noastră creştină cu două apelative elocvente; Înaintemergătorul şi Botezătorul. Probabil că l-ar fi şi cununat dacă Irod nu i-ar fi făcut flagrantul şi, cu ocazia unui ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei sale de nastere, a poruncit tăierea capului lui Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. De-atunci, plimbat prin locaşuri de cult pentru arătat la lume cinstitul cap, s-a pricopsit lumea de datini şi obiceiuri de neuitat. Deci, ce să ştii de tăierea capului Sfântului Ioan Botezatorul? Serios, glumim, glumim, dar păcatele se-adună, mai bine ne facem capul calendar decât să păcătuim atât de mârşav şi să devenim părtaşi la oribila crimă comisă împotriva cinstitului cap!
1. Tradiţia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţa acesta reprezintă sângele Botezătorului.
Atenţie mare aici la detalii. Tentaţia e mare, ştim. Deci nu zdrobiţi strugurii în gură până dau în fermentaţie că altfel se transformă în vin şi vă treziţi mânjiţi pe tot făţăul cu sîngele Botezătorului. E păcat mare, nu fiţi părtaşi la oribila crimă! Faptele, după Vechiul şi Noul Testament, nu se prea prescriu, din câte am citit eu prin Apocalipsă. În schimb, puteţi consuma vin de la hipermarket, acela sigur n-a văzut în viaţa lui boabă de strugure. Doar pastile cu E-uri şi alte prafuri din care se fac napolitane.
2. Ziua de 29 august este una de post, în care, potrivit tradiţiei, este bine să nu se mănînce pepeni, pentru că forma lor aminteşte de cea a capului.
Ştim că tradiţia populară şi dogma bisericească stă cam slab la capitolul imaginaţie. Puteau să mai bage vreo câteva sute de alimente. De ex. papanaşii. Arată ca un căpuţ de bobică. Dar de ce să nu extrapolăm şi prin asocierile de cuvinte, să dezvoltăm superstiţia până la apogeu? Eu zic să nu consumaţi sare cu iod, căci iodul apare în numele Irod, imbecilul care a şuntat capul de trupul Botezătorului. Nu jucaţi nici fotbal, că mingea aduce cu un dovleac uman, e ca şi cum ai lua la şuturi capul deja chinuit al Botezătorului.
3. Nu se mănîncă legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului.
Poi, da! Şi să nu te pună Sfântul Duh al Morţii să dai fuga la vreun fast-food pentru un hamburgher, că ai terminat-o cu cele sfinte. Că acolo uiţi de varza cu maioneză şi e ca şi cum ai da cu capul Botezătorului pe răzătoare. Deci minte ascuţită să aveţi în această zi, mai bine mâncaţi un pumn de ritalin, oxibral, virocentin, să vă potenţaţi creierul la nivelul unui premiant de Nobel, că altfel uitaţi naibii şi înfulecaţi şi vreo trei sarmale. Adică, prin extrapolare, aţi fiert acum şi capul Botezătorului, după ce l-aţi tăiat şi apoi răzălit!... Clar, o zi nefastă şi nefericită pentru gurmanzii de pretutindeni.
4. De asemenea, nu se mănîncă fructe rotunde, nuci, mere, prune care au forma capului.
Gata, e clar, nu se mănâncă nimic rotund, oval, sferic, sinusoidal, pătrat, cubic, piramidal. Ce e sigur e sigur. Mâncaţi praf de piper..., nu e bine că bobul e rotund. Alt praf... mâncaţi praful de copt, nu ştiu... praful din plicul de budincă. Mâncaţi o oaie pe varză călită... aoleu! Ce era să zic! Aţi văzut cât de uşor te poate prosti foamea? Mai bine în această zi ştergeţi doar praful, nu mâncaţi nimic. E cel mai sigur.
5. La ţară, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna.
Aici e un semnal clar şi pentru criminalii de la ţară, care folosesc cuţitul în munca lor de zi cu zi. Azi lăsaţi arma albă acasă. Rupeţi victima cu mâna! Dumnezeu poate vă v-a ierta crimele oribile, dar mai bine să nu le cumulaţi în necunoştiinţă de cauză, că nu v-aţi informat din timp cu tradiţiile creştineşti. Grijă mare! Deci rupeţi victima cu mâna, cât de greu poate fi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu