De câte ori nu ai întâlnit acea vagă senzaţie, ca o licărire, acolo unde începe partea întunecată a creierului la oameni, şi imediat simţi nevoia să faci ceva edificator? Nu neapărat util, demn de o nominalizare la premiile Nobel, cum că ai eradicat planeta de ţânţari, ci ceva simplu. Un mic testimonial. Ca o scrisoare de adio, dar cu final fericit. Să împărtăşeşti cu lumea starea ta psihotică... Când am prezentat clipul "I, Pet Goat II", nu credeam că voi face, începe această rubrică "Despicare de clip", dedicată unor opere de artă digitală, dar adevărul e că unele merită cu prisosinţă. O modalitate prin care apreciez elucubraţia rafinată a creatorului de artă digitală.
Cam aşa şi cu acest clip, cu numele desprins din perioada dadaismului de aur, anume "Solipsist", al talentatului Andrew Thomas Huang. Dânsul a atras atenţia unor realizaţi în domeniul cinematografiei, ca şi J.J. Abrams, (Super 8, Star Trek, Cloverfield) sau William Morris, capul di tutti capi al agenţiei WMA, cu clipul "Doll Face", unde o maşinărie cu faţă de păpuşă futurizată copiază imagini de la televizor în căutarea unei identităţi şi ajunge să-şi fractureze, într-un final, propria tehnologie avansată de viaţă. Aviz mimozelor de la noi, ce copiază imaginea unor distruse fizic şi înmormântate psihic gen Gabor, Crudu, Biance sau alte bormaşiniste de participiu feminin.
 |
| Cenobita avidă după o faţetă iluzorie a realităţii |
Privind prima oară clipul "Solipsist", simţi ca o urticarie ce seamănă discordie între proprii tăi neuroni. Te încearcă greu senzaţia de incertitudine pentru că nu desluşeşti angoasa ce anume îl încearcă pe marele creator de scurt-metraj. Tu intuieşti ceva mirobolant la mijloc. Posibil grandios. Un spectacol ce nu se opreşte vizual, nici măcar când a luat sfârşit animaţia, aceasta continuă subtil să sape în genealogia scoarţei subconştientului tău complicat. Cauţi să te identifici în opera artistului. Până la urmă intuieşti motiv de facere şi geneză. Viaţa pornind de la principiul dual, masculin şi feminin, culminând cu dialogul şi dansul nupţial al sper...micuţilor acelora, aflat undeva la jumătatea animaţiei, relevând aceeaşi zbatere a creaţiei la nivelul microcosmic. Spermicuţii aceia par de-a dreptul bizari şi haioşi, jucându-şi rolul în scena lor primordială.
 |
| Sper...micuţii dialogând despre facere |
Culorile, haosul cinematic la prima vizionare, sunetul, totul potenţează imaginaţia, căutând febril să intuieşti mesajul dar, în acelaşi timp, să te laşi sedus de beţia spectacolului vizual înainte să se termine scurt-metrajul. Ei bine, în final animaţia nu-ţi oferă răspunsuri pe tavă, silogisme gen "Ana are mere. Ce prune Ana?", şi de-aici motiv să primeşti răspunsuri de la viaţă. E doar un scurtcircuit mental, menit să te smulgă de pe scaun şi să te întrebi, eu ce fac aici? În afară să plătesc lunar factura la curent? Da, te smulgi de la calculator şi te trezeşti. Exişti. Respiri uşurat, împlinit. Te-aşezi încet la loc, sobru, ştiind ce îţi rezervă viitorul. "Cineva trebuie să plătească totuşi factura la curent!"
Cam aşa e cu acest clip, un scurtcircuit de moment în angrenajul banalitatăţii cotidiene.
Foarte place! :)
RăspundețiȘtergere