Partea 6 aici
Urmă o zi senină în oraşul Curcubeni. Un soare splendid se cocoţă pe cer şi niciun norişor, o zi normală şi frumoasă, de parcă nu s-ar fi petrecut nimic semnificativ în oraş. Lumea vorbea în general nimicuri cotidiene: vremea de afară, faptul că în sfârşit s-a deschis un supermarket în oraş. Din parcarea supermarketului „Golden Staul”, Anabela Maxim transmitea în direct pentru ştirile de la postul local de televiziune:
- ...deşi şi-a deschis porţile de nici cinci zile, supermarketul „Golden Staul” nu mai face faţă invaziei de cumpărători, majoritatea foşti mineri disponibilizaţi. Aceştia, după ce au intrat în posesia cardurilor cu salariile compensatorii, au asaltat rafturile şi au cumpărat de la produse industriale, până la cele electro-casnice, televizoare cu plasmă, dvd-playere, play-stationuri, i-poduri, desktopuri... Este o adevărată frenezie. Priviţi cum inclusiv cărucioarele supermarketului sunt înghesuite în portbagajele maşinilor, umplute până la refuz!
Cameramanul Caraiman, cu capul bandajat ca la o mumie, cu o fantă pe faţă cât să-i lase un ochi să privească prin camera de filmat, făcea cu greu o piruetă, baleind parcarea supermarketului. Într-adevăr, foştii mineri se pare că au golit tot magazinul, pentru că unii înghesuiau inclusiv cărucioarele în maşinile personale. Alţii le agăţau la biciclete pe post de remorcă sau le târau după ei spre staţia de autobuz din apropiere.
Mirel, proaspăt angajat şi îmbrăcat elegant în salopeta roşie a supermarketului, stătea năuc în mijlocul parcării, neavând ce cărucioare să aranjeze, pentru că doi foşti mineri începuseră să urle şi să mârâie la el să-şi ia mâinile de pe cărucioare:
- Mă, mucosule, nu te atinge de marfa mea!...
- Nea Dovleac, dar trebuie să duc căruciorul înapoi...
- Am plătit toată marfa, băi muce, nu-ţi dau nimic! Inclusiv plase gratis am primit şi nimeni nu a spus nimic de cărucior, aşa că mişcă-n curu' meu de-aici. Golanule!
- Vrei să-mi iei căruciorul? Te bat mă, de te storc, noroc că te cunosc! Caută-ţi alt cărucior, ăsta-i al meu!
- Domnu' Moroianu, da' căruciorul e proprietatea magazinului... trebuie returnate!
- Îţi returnez eu un târnăcop peste falcă. Auzi la el... Poi l-am găsit la intrare, nu vezi anunţul, mă praştie? „De aici puteţi lua cărucioare!”
Nu după mult timp, imediat ce parcarea se goli de lume, Anabela, reveni în faţa camerei de filmat şi citea de pe un bileţel primit de la conducerea supermarketului:
- Tocmai am primit un comunicat de presă de la conducerea supermarketului „Golden Staul”, cum că acesta a fost nevoit deja să-şi reducă personalul din cauza lipsei de mărfuri şi îşi va închide porţile pe o perioadă nedeterminată.
Un manager de la resurse umane, însoţit de juristul supermarketului, nimeni altul decât Dorel Pănică Botez, fiul iubitului primar din Curcubeni, se apropie de Mirel şi îl anunţă manierat.
- Ne pare rău, stimate angajat, dar postul dumneavoastră tocmai a fost desfiinţat din cauza reducerii de personal. Sunteţi concediat!
- Dar abia m-am angajat, trebuie să-mi daţi un preaviz de cinşpe zile, aşa e legea!
- Ha, ha, auzi la el. Legea! surâse binedispus managerul. Nu mai sunt cărucioare de adunat, nu mai avem nevoie de tine. La revedere!
- Dar vă rog, domnuu', am de plătit rate! Ştiţi, mi-am luat un călcător cu şapte viteze şi-n treizeci de rate, ca să-mi calc uniforma primită de la „Golden Staul”!
- Vă rog, fără scandal, ne comportăm civilizat, da? Extraordinar cât tupeu pe angajaţii ăştia!
Managerul se întoarse spre Dorel şi îi ordonă iritat:
- Să-i dai penalizare la salariu, cât tupeu! Să se înveţe minte!
- Îmi pare rău, dar nu mai putem, tocmai a fost concediat!
- Atunci angajează-l şi dă-l afară din nou! Ce naiba, eu să mă gândesc la toate?
- Nu se poate, domnule manager, nu mai avem nici marfă, nici cărucioare de aranjat! Nu ne mai permitem să angajăm nici măcar o musculiţă, nimic, nimicuţa! Am redus tot personalul... am mai rămas doar noi doi...
- Da? Atunci, domnule jurist, eşti şi tu concediat! Hahaha... am mai dat încă pe unul afară!
Întristat că şi-a pierdut locul de muncă, Mirel se îndepărtă încet spre ieşirea oraşului, apoi urcă pe o haldă de steril. Era atras de un zgomot. Se auzea o muzică de petrecere, iar curiozitatea îl împinse să urce halda înaltă cât două etaje de bloc. Acolo rămase încremenit de uimire şi dezgust, căci sute de mineri chefuiau şi se distrau, urlau de bucurie, în acompaniamentul a trei persoane de vază din oraş – Turturică, liderul sindical, primarul Bureţel şi fiul său, Dorel, ce tocmai sosise de la supermarket. Bineînţeles, şi aici a fost amenajat un podium, de la care Turturică se adresa în acel moment minerilor:
- Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde la bine, dar mai ales la greu!
Minerii urlau şi chioteau entuziasmaţi, se prindeau iar în hora bucuriei. Turturică încheie în aplauzele mulţimii:
- Iar acum, a venit momentul să sărbătorim... şi să bem!
Turturică coborî de pe scena improvizată să danseze periniţa în mijlocul horii uriaşe de mineri disponibilizaţi. Amurgul serii se lăsă peste Curcubeni, învăluind citadela minieră în tăcere. Doar pe halda de steril se mai auzeau acordurile muzicale de la Maria Tănase: „M-am jurat că n-oi mai be / Dirli-didi-didi, darli-dar-li-da / Dar eu nu mă pot ţine / Dirli-didi-didi, darli-dar-li-da!”
 |
| Supermarket Golden Staul |
- ...deşi şi-a deschis porţile de nici cinci zile, supermarketul „Golden Staul” nu mai face faţă invaziei de cumpărători, majoritatea foşti mineri disponibilizaţi. Aceştia, după ce au intrat în posesia cardurilor cu salariile compensatorii, au asaltat rafturile şi au cumpărat de la produse industriale, până la cele electro-casnice, televizoare cu plasmă, dvd-playere, play-stationuri, i-poduri, desktopuri... Este o adevărată frenezie. Priviţi cum inclusiv cărucioarele supermarketului sunt înghesuite în portbagajele maşinilor, umplute până la refuz!
Cameramanul Caraiman, cu capul bandajat ca la o mumie, cu o fantă pe faţă cât să-i lase un ochi să privească prin camera de filmat, făcea cu greu o piruetă, baleind parcarea supermarketului. Într-adevăr, foştii mineri se pare că au golit tot magazinul, pentru că unii înghesuiau inclusiv cărucioarele în maşinile personale. Alţii le agăţau la biciclete pe post de remorcă sau le târau după ei spre staţia de autobuz din apropiere.
Mirel, proaspăt angajat şi îmbrăcat elegant în salopeta roşie a supermarketului, stătea năuc în mijlocul parcării, neavând ce cărucioare să aranjeze, pentru că doi foşti mineri începuseră să urle şi să mârâie la el să-şi ia mâinile de pe cărucioare:
- Mă, mucosule, nu te atinge de marfa mea!...
- Nea Dovleac, dar trebuie să duc căruciorul înapoi...
- Am plătit toată marfa, băi muce, nu-ţi dau nimic! Inclusiv plase gratis am primit şi nimeni nu a spus nimic de cărucior, aşa că mişcă-n curu' meu de-aici. Golanule!
- Vrei să-mi iei căruciorul? Te bat mă, de te storc, noroc că te cunosc! Caută-ţi alt cărucior, ăsta-i al meu!
- Domnu' Moroianu, da' căruciorul e proprietatea magazinului... trebuie returnate!
- Îţi returnez eu un târnăcop peste falcă. Auzi la el... Poi l-am găsit la intrare, nu vezi anunţul, mă praştie? „De aici puteţi lua cărucioare!”
Nu după mult timp, imediat ce parcarea se goli de lume, Anabela, reveni în faţa camerei de filmat şi citea de pe un bileţel primit de la conducerea supermarketului:
- Tocmai am primit un comunicat de presă de la conducerea supermarketului „Golden Staul”, cum că acesta a fost nevoit deja să-şi reducă personalul din cauza lipsei de mărfuri şi îşi va închide porţile pe o perioadă nedeterminată.
Un manager de la resurse umane, însoţit de juristul supermarketului, nimeni altul decât Dorel Pănică Botez, fiul iubitului primar din Curcubeni, se apropie de Mirel şi îl anunţă manierat.
- Ne pare rău, stimate angajat, dar postul dumneavoastră tocmai a fost desfiinţat din cauza reducerii de personal. Sunteţi concediat!
- Dar abia m-am angajat, trebuie să-mi daţi un preaviz de cinşpe zile, aşa e legea!
- Ha, ha, auzi la el. Legea! surâse binedispus managerul. Nu mai sunt cărucioare de adunat, nu mai avem nevoie de tine. La revedere!
- Dar vă rog, domnuu', am de plătit rate! Ştiţi, mi-am luat un călcător cu şapte viteze şi-n treizeci de rate, ca să-mi calc uniforma primită de la „Golden Staul”!
- Vă rog, fără scandal, ne comportăm civilizat, da? Extraordinar cât tupeu pe angajaţii ăştia!
Managerul se întoarse spre Dorel şi îi ordonă iritat:
- Să-i dai penalizare la salariu, cât tupeu! Să se înveţe minte!
- Îmi pare rău, dar nu mai putem, tocmai a fost concediat!
- Atunci angajează-l şi dă-l afară din nou! Ce naiba, eu să mă gândesc la toate?
- Nu se poate, domnule manager, nu mai avem nici marfă, nici cărucioare de aranjat! Nu ne mai permitem să angajăm nici măcar o musculiţă, nimic, nimicuţa! Am redus tot personalul... am mai rămas doar noi doi...
- Da? Atunci, domnule jurist, eşti şi tu concediat! Hahaha... am mai dat încă pe unul afară!
Întristat că şi-a pierdut locul de muncă, Mirel se îndepărtă încet spre ieşirea oraşului, apoi urcă pe o haldă de steril. Era atras de un zgomot. Se auzea o muzică de petrecere, iar curiozitatea îl împinse să urce halda înaltă cât două etaje de bloc. Acolo rămase încremenit de uimire şi dezgust, căci sute de mineri chefuiau şi se distrau, urlau de bucurie, în acompaniamentul a trei persoane de vază din oraş – Turturică, liderul sindical, primarul Bureţel şi fiul său, Dorel, ce tocmai sosise de la supermarket. Bineînţeles, şi aici a fost amenajat un podium, de la care Turturică se adresa în acel moment minerilor:
- Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde la bine, dar mai ales la greu!
Minerii urlau şi chioteau entuziasmaţi, se prindeau iar în hora bucuriei. Turturică încheie în aplauzele mulţimii:
- Iar acum, a venit momentul să sărbătorim... şi să bem!
Turturică coborî de pe scena improvizată să danseze periniţa în mijlocul horii uriaşe de mineri disponibilizaţi. Amurgul serii se lăsă peste Curcubeni, învăluind citadela minieră în tăcere. Doar pe halda de steril se mai auzeau acordurile muzicale de la Maria Tănase: „M-am jurat că n-oi mai be / Dirli-didi-didi, darli-dar-li-da / Dar eu nu mă pot ţine / Dirli-didi-didi, darli-dar-li-da!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu