Ce să ştii de Sfântul Gheorghe

Aproape o milionime de români îşi serbează ziua de nume astăzi, pentru că a fost odată ca niciodată un mare comandant de oşti, pe vremea împăratului Diocleţian, ce a înfăptuit acte de biruinţă, nu s-a lepădat de credinţa sa creştină, a fost schingiuit până la oase, ars cu var, înecat, dar tot nu a renunţat. Motiv pe alţii să treacă şi ei la creştinism, impresionaţi de credinţa acestuia. Şi chiar dacă a înviat, spun legendele, inclusiv un om, noi ştim despre Sfântul Gheorghe doar din wallpaperurile de pe frescele bisericilor, reprezentat călare pe un cal arţăgos şi cu suliţa înfiptă într-o dihanie din fauna balaurilor. Mare semn de bucurie pe vremea aceea să te iei de herpetofaună, simbol al răului la creştinătăţi.

Mori, spurcăciune din viitor, mori!

La noi, tradiţia populară amintea de un zeu al al vegetatiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor, el fiind deseori identificat şi cu Cavalerul Trac. Iar într-un viitor foarte foarte îndepărtat, probabil Sf. Gheorghe va apărea pe wallpaperurile laptopurilor bisericeşti cum acesta omoară un alien, balaurul acela mai din viitor. Aşadar, revenind în vremurile noastre mai din popor, ce să ştii de Sf. Gheorghe?

1. În dimineaţa zilei de Sf. Gheorghe, capul familiei aşeza la stâlpii porţilor şi ai caselor, la grajduri, în grădini şi pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, strigoi şi strigoaice.

Deci realizaţi câte drumuri înfăptuia în acea zi capul de familie bărbătesc? De la stâlpul casei, prin bătătură, până la stâlpul de la poiată. Pe drum se întâlnea cu vecinul Vasilică. Aceştia decideau că trebuie puse ramuri şi la stâlpul de la cârciumă. După un timp se întorcea acasă, să pună ramuri la ferestre. Acolo, sub fereastră, se întâlnea şi cu Ionică. Care îi amintea că trebuie împodobite şi ferestrele de la cârciumică.

După cum vom vedea imediat, ceilalţi membri ai familiei erau ocupaţi cu altceva, aşadar o zi de bucurie mare pentru capul familiei era, această zi de sărbătoare.

2. Tot în dimineaţa zilei de 23, fetele mergeau pe furiş în pădure pentru a culege mătrăgună şi năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streaşină, în credinţa că ele le vor aduce peţitori bogaţi.

Deci fetele ieşeau pe furiş din ogradă şi aţă la pădure, unde îşi petreceau ziua în căutare de arsenal pentru măritiş.

3. Flăcăii căutau în dimineaţa zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele.

Flăcăii, mai mult ca sigur, căutau fetele cele tinere şi frumoase aciuate prin pădure, că altfel pe cine cred ei că prosteau? Auzi, scuză... "Mamăăă, mă duc până în pădure să caut iarba fiarelor, că iar s-a blocat lacătul de la poiatăăă!"

4. Femeile căsătorite mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credinţa că vacile vor da mult lapte şi de bună calitate.

Femeile căsătorite mergeau în pădure să-şi găsească urgent fiicele cele prosuţe, să le aducă acasă înainte să dea cineva peste ele, cum se întâmplă de-obicei prin păpuşoiul din pădure.

5. Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicţia, avea să fie somnoros întregul an.

Deci era un du-te vino în această  zi a anului - bărbaţii pe la cârciumă, era clar, fecioarele, feciorii şi mamele se alergau toţi prin pădure, încât nu era loc de odihnă. Cine nu se mişca cu spor, numai în pierdere ieşea. Iar la câţi Gheorghe, Gherghine, Gete şi vecine îşi sărbătoresc ziua, înseamnă că azi o tăiem toţi la pădure! :))