marți, 10 ianuarie 2012

Ordinea prin haos şi poliţia

Mediafax

Mie îmi e milă de poliţişti, zău. Şi de cei corupţi, sincer.
Văd numai rele. Văd cum judecătorii eliberează infractorii prinşi de ei.
A doua zi îi vezi pe poliţişti cum dau mâna cu infractorii pe stradă. Îşi cer scuze că au greşit şi au dat pe mâna justiţiei cetăţeni nevinovaţi, eu cred că aşa trebuie să gândească sub cascheta lor plină de frământări legendare.

Interlopul: Ha-ha! Dă-te prins poliţistule!
Un poliţist bun trebuie să fie cel puţin o dată un infractor prost. Trebuie să ia o şpagă ca să-l mustre conştiinţa (conştiinţă - sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă). Îi compătimesc pe poliţişti. Sunt şi ei oameni ca noi. Au probleme, au stări de foame, au fii şi fiice la şcoală. Unii chiar la facultate. Au responsabilităţi. Trebuie să urmărească cu ochi de vulturi contrabanda de ţigări ce afectează economia din ţară. Trebuie să pedepsească reglementar conducătorii de dacii şi logane când încalcă legislaţia rutieră. Conducătorii de bmw şi audi a6 au viteze prea sfidătoare la adresa lor, ca să încerce o urmărire penală. E obositor, e redundant, e degeaba, pentru că asemenea şoferi au relaţii şi flegmează bine în cascheta lor plină de angoase profesionale.

Când un poliţist ia şpagă e condamnată toată breasla poliţiştilor de către societate. O societate înveninată de ciudă şi neputinţă socială. Un poliţist care ia şpagă a doua oară nu mai e apărătorul legii, e un şpăgar convins cu arama pe faţă. Acesta s-a prins că aşa funcţionează sistemul. Dacă judecătorul e corupt şi hoţul e cinstit, statul e corupt şi politicianul e cinstit, ce să mai înţeleagă poliţistul sub cascheta lui plină de contradicţii fundamentale? 

Mi-e silă de oamenii proşti, zău. Şi de politicieni, sincer.
Văd cum tot mai mulţi infractori aduc ţigări netimbrate în ţară şi interlopii înjură poliţişti la colţ de stradă.
A doua zi îi vezi pe politicieni cum dau mâna cu interlopii de pe stradă. Politicienii ajung în Parlament şi interlopii fac afaceri mari cu ţara. Poliţiştii nu dorm noaptea ci veghează. Veghează la televizor seriale cu CSI, Ordine şi Lege şi acţiune banală. Cineva trebuie să învingă nedreptatea, măcar la televizor. Interlopii conduc ţara şi poliţiştii îşi freacă cascheta lor plină de nedumeriri elementare.


2 comentarii:

  1. 'mnezaii ma-sii, niciodata nu am privit lucrurile in lumina asta si i-am condamnat pe nedrept. Sunt adevarate victime ale sistemului ticalosit. Grijania ei de superficialitate

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai vazut cum am întors dosul pe faţă? :)

    RăspundețiȘtergere