Citadela de steril - 04

Partea 3 aici

    Urcă pe podium şi privi în depărtare, undeva deasupra capetelor minerilor ce izbucniră în urale la vederea liderului sindical. Căşti, picamăre, târnăcoape, copii, pancarte şi topoare zburau prin aer, sub explozia de urlete ce izbucni în Piaţa Libertăţii.
- Îhm... îmh h.... mh... cam uscat..., şopti Turturică în microfon.
Îşi turnă într-un pahar dintr-o sticlă, închină cu lumea şi îl dădu repede peste cap. Ochii îi înfloriră într-o implozie cerebrală şi expulză aerul din plămâni într-un pâsâit prelung, încercând să stingă dogoarea pălincii pe care de fapt o băuse. Îşi drese iar vocea şi dintr-o dată răcni cu forţă:
- Mineri... Scumpiii mei mineri! Ortacii mei! LUPTĂTORII MEI!
Urlă Turturică de cutremură zarea cenuşie.
- Luminţele mele din adâncuri... licuricii mei din subtrerane! AL NOSTRU A FOST, ESTE ŞI VA FI VIITORUL!
Termină Turturică brusc, aşteptând reacţia oamenilor. Mulţimea acoperită de zgură, sudoare, durere, chin şi ardoare izbucni în clocot. Din loc în loc, câţiva mineri mai că îşi înghiţiră lacrimile de jenă şi emoţie. Alţii îşi ţipau în urechi, aplaudând energic:
- Ce noroc că avem un lider adevărat!
- El e huila, e lignitul din adâncuri, e Posada!!! El e Luminiţa de la capătul tunelului.
- Mineriada va învinge, trăiască Luminiţa!
- Huuooo oligarhia...
- Jos comunismul, jos... Ceauşeeescu! urlau unii.
- Lu-mi-ni-ţa! Lu-mi-ni-ţa! apoi şi alţi mineri.
Turturică ascultă contrariat scandările, făcu semn mulţimii să se liniştească şi continuă:
- Cât timp credeţi că mai putem suporta durerea, şi hoţia, şi minciuna?! Cât, spuneţi-mi voi! Cât?
Un val de huiduieli şi ţipete în delir şi fulgere izbi cerul cu forţă. Acesta, pentru un moment, se clătină în loc. Apoi, vuietul se stinse, parcă aşteptând o clipă să erupă iar...
- A mai rămas puţin, atât de puţin din avuţia acestei minunate ţări după căderea comuniştilor, încât n-au mai rămas îngropate decât lacrimile noastre lângă sângele celor căzuţi pentru libertatea noastră! Iar aceşti îndestulaţi... aceşti capitalişti fără de mamă de cumetrie, fără de tată şi fără de Dumnezeu... vor să ne dezgroape chiar şi lacrimile şi să le vândă altora mai diavoli ca ei... Vor să ne vândă ca sclavi după ce ne vor înlătura... vor să ne ia pământul de sub picioare... şi nu se vor opri până nu ne dau cu forţa afară din propria NOASTRĂ ŢARĂ!
Lacrimi străluceau ca nişte nestemate pure şi sincere în ochii lui Turturică.
- E prea mult... E strigător la ceruri... Vaietele suferinţei şi nedreptăţii nu mai au cătare la porţile Raiului! Prea mult. Până aici. PÂNĂ AIIIICI !!! zdrobi Titus Turturică cu vocea şi cutremurând zările într-un muget lugubru. PÂNĂĂĂĂĂĂ AICI! lovi cu pumnii suportul de hârtii şi microfoane, provocând un scâncet în măruntaiele difuzoarelor din spatele său... Până aici! şopti stins acesta, zdrobit de o intensă suferinţă.
Atât a trebuit să audă masa înnegurată de oameni. Deja strigătele nu mai erau proteste şi doleanţe, ci erau cohortele iadului în pragul Apocalipsei. Valul de mineri se mişcă un pas, doi. Apoi, cu urlete şi sânge izbucnind din priviri, şarjară înspre Regia Minelor Băile Curcubeni.

...

    Înapoi în studioul de televiziune „Maxim TV” publicul scanda la unison. Entuziasmat la rândul său de cele auzite, realizatorul Crainic Trandafir comentă:
- Extraordinar şi  istoric de-a dreptul discursul liderului sindical Brinel Titus Turturică! De la Caritas încoace n-am mai văzut o asemenea reacţie a mulţimii. Domnule profesor Ţiţeanu, ce spuneţi dumneavoastră, ce vă mai arată calculatorul de buzunar?
- Aahhh, domnule Crainic! Poi spuneţi dumneavoastră de reacţia mulţimii? Ia fiţi atent aici...
Ecranul laptopului era încadrat de o cameră de televiziune şi imaginile apărură în direct cu  Turturică în prim-plan, la un chef de „Ziua Minerului”. Turturică urlă către mulţime:
- Oameni, oameni buni, opriţi grătarele, opriiiiţi grătaaarele! Va lua imediat cuvântul domnul primar Bureţel!
Toţi oamnenii priviră consternaţi către scenă, apoi începură să sufle în grătare, încercând să le stingă. Dar, normal, din cauză că mulţi erau bine abţiguiţi cu aburi de alcool, grătarele izbucniră în flăcări şi podoabele capilare ale câtorva mineri se porniră să ardă. Mulţimea se impacientă şi începu să se îmbulzească, să urle ca descreierată, fugind din faţa celor ce ardeau de vii.
- Da, interesant. Extraordinar cum reuşeşte liderul sindical Turturică să stârnească populaţia, într-adevăr extraordinar... extraordinar. Dumneavoastră, domnule Bideanu, cum comentaţi discursul liderului sindical Turturică?
- Domnule moderator Crainic... cum să vă spun eu... am aici o chestie pe telefonul mobil, staţi să-l încarc cu blu'thuutul pe laptopul domnului Ţiţeanu. Nu ştiu ce să zic, staţi să vedeţi...
Bideanu pune telefonul mobil lângă laptopul lui Ţiţeanu. Fişierul se încarcă, se porneşte, apoi se aude o voce: „Sigur, vin direct la tine în birou să o facem!”
- Da, da, interesantă comparaţia, deci credeţi că autorităţile guvernamentale nu vor fi impresionate de acest discurs? Domnule Ţiţeanu?
- Aşa este. De altfel autorităţile şi-au anunţat deja prezenţa printr-o ordonanţă de urgenţă la „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina. Ce credeţi? Care ştire face mai mult rating? Şi, de altfel, aţi aflat cine va ţine capul de afiş într-un show erotico-incendiar pe Muntele Găina? Laura Andreşan şi Alina Plugaru! Eeee? Ce spuneţi de asta?! Staţi să vă arăt nişte imagini, să vedeţi despre ce vorbesc.
- Staţi aşa, domnule Ţiteanu, îl opri din scurt Trandafir, nu putem da aşa ceva pe post.
- A... nu, astea-s din colecţia mea personală, doar dumneavoastră am vrut să vă arăt, ia priviţi aici!
Crainic Trandafir exclamă entuziasmat:
- Frumosss....

...

Va urma

Acest fragment v-a fost prezentat de Pet Bizar, locul din care-ţi iei arahide şi arahnide acasă. 

Uite ce cactuşi înfloriţi are de vânzare!!!

Mângâia-ţi-aş pufişorii de cactus drăgălaş

Ordinea prin haos şi poliţia

Mediafax

Mie îmi e milă de poliţişti, zău. Şi de cei corupţi, sincer.
Văd numai rele. Văd cum judecătorii eliberează infractorii prinşi de ei.
A doua zi îi vezi pe poliţişti cum dau mâna cu infractorii pe stradă. Îşi cer scuze că au greşit şi au dat pe mâna justiţiei cetăţeni nevinovaţi, eu cred că aşa trebuie să gândească sub cascheta lor plină de frământări legendare.

Interlopul: Ha-ha! Dă-te prins poliţistule!

Un poliţist bun trebuie să fie cel puţin o dată un infractor prost. Trebuie să ia o şpagă ca să-l mustre conştiinţa (conştiinţă - sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă). Îi compătimesc pe poliţişti. Sunt şi ei oameni ca noi. Au probleme, au stări de foame, au fii şi fiice la şcoală. Unii chiar la facultate. Au responsabilităţi. Trebuie să urmărească cu ochi de vulturi contrabanda de ţigări ce afectează economia din ţară. Trebuie să pedepsească reglementar conducătorii de dacii şi logane când încalcă legislaţia rutieră. Conducătorii de bmw şi audi a6 au viteze prea sfidătoare la adresa lor, ca să încerce o urmărire penală. E obositor, e redundant, e degeaba, pentru că asemenea şoferi au relaţii şi flegmează bine în cascheta lor plină de angoase profesionale.

Când un poliţist ia şpagă e condamnată toată breasla poliţiştilor de către societate. O societate înveninată de ciudă şi neputinţă socială. Un poliţist care ia şpagă a doua oară nu mai e apărătorul legii, e un şpăgar convins cu arama pe faţă. Acesta s-a prins că aşa funcţionează sistemul. Dacă judecătorul e corupt şi hoţul e cinstit, statul e corupt şi politicianul e cinstit, ce să mai înţeleagă poliţistul sub cascheta lui plină de contradicţii fundamentale? 

Mi-e silă de oamenii proşti, zău. Şi de politicieni, sincer.
Văd cum tot mai mulţi infractori aduc ţigări netimbrate în ţară şi interlopii înjură poliţişti la colţ de stradă.
A doua zi îi vezi pe politicieni cum dau mâna cu interlopii de pe stradă. Politicienii ajung în Parlament şi interlopii fac afaceri mari cu ţara. Poliţiştii nu dorm noaptea ci veghează. Veghează la televizor seriale cu CSI, Ordine şi Lege şi acţiune banală. Cineva trebuie să învingă nedreptatea, măcar la televizor. Interlopii conduc ţara şi poliţiştii îşi freacă cascheta lor plină de nedumeriri elementare.

Ciobanii zboară

Stinge frigiderul că e frig afară.
Înclin să cred că aceasta este mentalitatea patronului de bodegă. Să mai economisească 2 kw la curentul ce se scurge neîncetat prin priza hulpavă legată la factura electrică.
Fiinţa, beata de ea, nevinovată. Cu sufletul crăpat la decolteu de durere, ne deschide berile aflate la temperatura frigiderului scos din priză şi ni le împinge sfioasă între braţe.
- Doriţi pahare?
De ce? Să se încălzească berea şi mai tare şi să mă ardă la limbă?
- Nu dragă, nu dorim. Dorim să fim serviţi cu o bere normală. Adică RECE.

Atât de fierbinte era berea încât a luat foc frigiderul!

E anotimpul rece afară şi chiar dacă eram răcit, nu-ţi ceream un ceai fierbinte ci tot o bere rece. Ceai beau acasă. În bodegă vin să beau bere rece la temperatura frigiderului băgat în priză, nu la temperatura caloriferului din incintă! Mă uit indignat la frigiderul pe care scrie mare Ursus şi mă gândesc că şi-o fi transformat fabrica producţia de bere în producţie de ciorbă de burtă. Că alt scop nu văd să mai aibă cutioaca nefrigorifică, decât să ţină patronul de bodegă ciorba de burtă Ursus să nu se răcească prea tare.

În continuarea firului de intrigi şi imagini ce mi se derulează neîncetat în spatele organelor vizuale, înclin să cred că reprezentanţii de la fabrica de bere au uitat să specifice în clauzele contractuale faptul că frigiderul oferit de dânşii trebuie ancorat cu un cordon la o priză încrustată în perete. Ca nu cumva să-l ia adierea uşoară a aerului aflat la temperatura camerei şi să-l trântească dureros în capul clientului, venit săracul din frigul de afară să soarbă un ceai fierbinte în bodega lui matale. E Desperare, nu alta!!!

Bucată preluată de ŞtiriMM

Ce să ştii de Bobotează

La început de noul an trebuie să închei şirul sărbătorilor de iarnă cu un chiolhan de pomină, să fie sigur cel care n-a murit sau ajuns la spital în timpul Crăciunului şi Revelionului, că va ajunge acuma. Dar nu oricum, ci după reguli bine stabilite de tradiţia lui Bobotează! 

1. Pe masa din "camera de chiolhane" se aşterne o faţă de masă, sub faţa de masă se pune fân sau otavă iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare.

Deci otavă, nu otravă, adică fân cosit a doua oară, nu sticlă pisată şi stropită cu arsenic. Hm... deja începem horror, eu vă recomand să mergeţi direct la spital, nu mai pierdeţi timp cu masa de bobotează, clar nu se va termina cu bine.

2. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: colivă, sarmale, borş, peşte, plăcinte de toate felurile, etc, deci nu mai aştepta sfârşitul mesei, sună la 112 şi rezervă-ţi un salon întreg la spital. Fă-ţi o rezervare şi la o spălătorie auto, să te spele bine pe haine după.

3. Până la sosirea preotului cu Iordanul, nimeni nu se atinge de mâncare...
Până la sosirea preotului, parcă văd că veţi bea până nu vă veţi mai recunoaşte faţa. Şi asta, fără să aveţi voie să puneţi strop de fripturică în gură. Ei bine, aici e buba... Doamne ajută! Măcar aruncă o măslină între măsele, stoarce uşor uleiul şi înghite-l cu următorul rând de pălincă. Nimeni nu va observa o măslină lipsă şi s-ar putea să-ţi fi salvat deja viaţa.

4. Preotul rosteşte Troparul Botezului şi stropeşte cu agheasmă în casă şi pe gospodari.
Copilul neştiutor pe lume îl va privi pe preot ca pe Dumnezeu, pentru că are voie să stropească prin casă şi să nu fie luat la palme şi durere. Tu explică-i copilului din timp că preotul o va lua peste sutană de la Tatăl său  într-un loc ferit şi rece. Dacă copilul mic nu înţelege, distrage-i atenţia cu o palmă amplasată peste vedere.

5. După ce preotul sfinţeşte casa, se dau bucate desăgarului, bani preotului, nuci şi fructe copiilor cu zurgălăii.  
De fapt dă-le bani tuturor. Toţi au rate la maşină, ţiitoare de întreţinut, taxe comunale de plătit. Nu cu nuca plăteşti abonamentul la telefon şi nici cu covrigul internetul. Lumea vrea bani, bani, bani şi nu salată de boeuf, plăcintă cu leuştean şi peşte afumat în sos de conservă.

6. Dacă în dimineaţa Ajunului Bobotezei pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea un rod bogat.
Dacă stai la sat, nimic de obiectat. Dacă stai la oraş şi castanii bolunzi de pe marginea străzii sunt umpluţi cu promoroacă, înseamnă că eu am prea mult timp de pierdut de stau şi scriu aşa ceva.

7. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Verifică-ţi din timp alcoolemia şi temperatura creierului. Sau ingredientele din lista de bucate sau cea de vin. Dacă pe meniul zilei scrie ciuperci, ai găsit elemetul ce-ţi dă puteri miraculoase să înţelegi ce vorbesc animalele din poiată. Dacă în lista de vin s-a strecurat şi absintul, posibil să poţi vorbi şi cu morţii, nu doar cu animalele.

8. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic ca împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră
Hai, măh, acuma serios! Dar cine credeţi că suntem noi? Urmaşii lui Maica Tereza şi-a lui Daniil Sihastru? Sau urmaşii lui Decebal Traian Remeş? Apoi nu? Deci urlă până crapă osânza din tine, flutură stindardul cu cap de lup şi aruncă-te în cele trei suliţe sau vătraie din casă. Că până vine popa... ai şi terminat 3 litri de damigeană!

9. De Boboteaza preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai multi bărbaţi se aruncă în apă ca sa o aduca înapoi...
O fi tradiţie asta sau o fi vreun test de mind-control să vadă dacă turma mai răspunde la stimuli religioşi? Adică Lăbuş, adu băţul... bravo! Şi Lăbuş dă din coadă cu crucea în gură!

10. Tradiţia spune că la Bobotează apa sfinţită luată acum are puteri miraculoase şi nu se strică niciodată.
Deci dacă-i aşa, de ce nu sfinţesc preoţii noştri toate apele curgătoare şi căzătoare şi stătătoare din lume? De ce nu sfinţesc apele industrilale scurse "accidental" din uzinele poluante de pe mapamond? Se tot urlă în mass-media că e criză de apă. Apoi să vină contingentul de preoţi sfinţitori şi să dea cu magie să nu se mai strice apele niciodată. Hollywood să nu mai facă în veci filme cu preoţi ce sparg maţele la vampiri şi scot duhurile din posedaţi. Ci să facă filme cu preoţii de la Green Peace! Că ne-am săturat de filme cu horror. Vreau filme horror-ecologice!

Turism X3M: Băile Felix

Am fost într-o dată ca niciodată de revelion la Băile Felix, staţiunea  cu ape termale găsită la 9 km de Oradea. Nimic nu e mai minunat decât să stai murat şi mahmurat, sprijinit de marginea bazinului şi să sugi temeinic dintr-o sticlă de vin sau o ladă de bere. Lumea octogenară va privi cu ochii mijiţi şi cu clăbuci răi în priviri conduita ta exemplară, va vocifera descreierată dacă te arunci ca bomba de pe marginea bazinului cu capul în apă şi va face tot posibilul să nu te simţi bine dacă stai prea mult sub apă. Şi viceversa.

Cam la fel săreau şi berile de pe marginea bazinului în stomacurile noastre

Dacă vrei să faci noaptea baie, deşi e interzis, mergi frumos pe lângă gard, bine îs mai multe bazine cu mai multe garduri, deci mergi tiptil pe lângă un gard, ajungi la intrarea principală şi dai un leu de cinci paznicului. (era să zic cimitirului). Care te va lăsa să faci băiţa de la ora 12 noaptea, în vraja de mister a nopţii aburite, a apei termale ce duduie la 37-42 grade Celsius.

Şi toţi copilaşii urlau: Mămicuuu... iar am făcut pişucuuu!!!

Aburii şi căldurica apei termale creează tot farmecul locului. Poa să ningă, poa să plouă, poa să lapoviţă şi burniţă, capul îţi va flutura semeţ deasupra aburului de apă caldă, fără să te chinuie vreun sentiment de disconfort izoterm oarecare. Disconfort îţi crează doar zgomotul fonic creat de către românime, când Sapă-Şanţuri şi cu Dă-din-Lopată o mai pişcă de cur şi de vergeturi pe Crăiasa-Staului, Puţurică-Mică urlă la mamă-sa Dolina-Gospodina că iar s-a pişucu 3 litri în apă, Moş-Ion-Groapă mai împinge câte-o băşină de dislocă şi fierbe tot stratul de apă, şi aşa, câteodată îţi vine să laşi acolo berea din gât şi să stai acasă. Mna, cultură...

Citadela de steril - 03

Prima parte aici

     În faţa imensei statui reprezentând minerul cu cele două ciocane ridicate falnic deasupra capului, fusese amenajat un podium, de la care liderul sindical Brinel Titus Turturică urma să se adreseze demonstranţilor din Piaţa Libertăţii. Era îmbrăcat simplu, în spiritul proletarului intelectual ce se simţea în largul său doar în mijlocul mulţimii de muncitori, într-un pulovăr cărămiziu asortat la o cămaşă galbenă cu gulere proeminente, părul negru pieptănat pe spate cu cărare pe mijloc, cu ochii negri ca de lignit mocnind în fundul orbitelor. Turturică privea concentrat la mulţimea de mineri ce se agita ca o maree de târnăcoape şi pancarte, gata să înghită totul în cale. Fiind un lider înnăscut şi un bun diplomat în negocierile cu patronatele sau aparatul administrativ al oraşului, preocupat de soarta fiecărui om în parte şi stăpânind arta discursului fără cusur, a ajuns să fie privit de către minerii din bazinele băilor Curcubeni ca şi cea mai importantă persoană din întreaga lume. Era liantul perfect dintre clasa muncitoare şi conducerea de la vârf. El însemna pentru mineri huila şi lignitul din adâncuri, el era aurul şi turba cea mai de preţ din străfundurile muntelui. 

    Lângă Turturică se mai aflau două persoane ce discutau în şoaptă, aşteptând ca acesta să iasă din starea de concentrare în care alunecase. Amândouă la costum, tată şi fiu, primul supraponderal şi mic de înălţime comparativ cu statura impozantă a liderului sindical Turturică, cu degetele mici încleştate în palme fine, strângându-şi burta cât mai aproape de piept şi legănându-se pe picioarele crăcănate, încerca să-şi ascundă îngrijorarea de pe faţă. Acesta era Bureţel Botez, primarul oraşului Curcubeni, o persoană iubită şi populară în oraş, încă din momentul în care se instalase în fotoliul urbei, imediat după Marea Revoluţie. Slăbuţ şi firav faţă de tatăl său, tot la costum elegant, cu manichiura perfectă şi sprâncenele pensate, Dorel Pănică Botez era de profesie jurist şi consilier local, un prieten apropiat al lui Turturică. Din cauza mustăcioarei mici şi a frezei linse date într-o parte, cu pomeţii firavi şi ochii mult îndepărtaţi în laterale, personifica exact felul cum îl vedea lumea: un mormoloc mic şi pufos şi fără de stare. Căra tot timpul după el o geantă diplomat şi vorbea mereu la telefonul mobil. Şi, când nu vorbea, împărţea cărţi de vizită în disperare. Acum, cu urechea lipită de receptor, încerca să se informeze despre situaţia de la celelalte regii miniere din ţară. După ce termină convorbirea, raportă lui Brinel Titus Turturică cele aflate:
- Trei garnituri de tren au pornit deja din Valea Jiului, două din Baia Mare, una de la Roşia Montana şi vor ajunge în capitală în maximum douăzeci şi patru de ore. Iar noi... noi suntem încă blocaţi aici, spuse acesta, arătând pământul de sub picioare. Terasamentul de cale ferată a fost luat de inundaţii. În concluzie, cu trenul nu avem cum ajunge la capitală...
- Alte soluţii, ce mai avem? Veniţi cu fapte, nu cu idei, oameni buni! vociferă pe un ton impacientat Turturică spre cei doi interlocutori.
- Păi... trei kilometri de ape ne despart de zona neafectată de inundaţii...  În concluzie, nu avem cum transporta minerii dincolo de zona inundată de ape, îşi expuse părerea primarul Bureţel.
Turturică încercă să-şi imagineze posibilitatea de a transporta minerii peste ape. În minte îi apărură flote de vapoare pline până la refuz cu mineri. Chiar şi prin hublouri aceştia dau şi agită din pancarte, târnăcoape şi ciocane, urlă şi scandează. Mintea i-o luă razna în reverie, iar acum vedea cum flotele arborează steaguri negre de piraţi, doar că în loc de oase şi craniu, pe acestea flutură casca de miner şi cele două ciocane. Turturică mormăi scurt şi se smulse din reverie. Zâmbind nostalgic, le povesti celor doi viziunea ce i se conturase în minte. Dorel râse cu poftă, în schimb, primarul Bureţel îşi stăpâni stingherit zâmbetul sub plapuma de grăsime de pe faţă.

Alte soluţii, ce mai avem? Veniţi cu fapte, nu cu idei, oameni buni!

     Între timp, în faţa lor răsări un om în etate, îmbrăcat la costum, ac, cravată, cu butoniere remarcabile ţâşnind de la mânecile costumului de un bleu deschis. Acesta avea o mimă serioasă întipărită pe faţa ca de cal, un început de chelie lucind în bătaia razelor solare şi ochii mici şi înfundaţi în orbite, furişându-se discret de la o persoană la alta. În timp ce strângea mâinile celor trei, se prezentă:

- Bună ziuaaa. După cum probabil ştiţi... sunt deputatul Teodor Corbeanu, din comisia de analiză şi monitorizare a dezvoltării şi evoluţiei infrastructurilor de transport din ultimele trei mandate. Şi eu, în ultima campanie electoralăă, am ramas blocat aaaici, tot din cauza inundaţiilor. Daaar... lăsând la o parte acestea, şi dacă-mi permiteţi să fac o mică observaţie, vă rog nu mai faceţi glume proaaaste. O glumă spusă o dată, spusă de două ori, este bunăăă... dar a treia oară deja devine o glumă proastă. Aşadaar... hai să lăsăm prostiile la o parte şi să nu mai insistăm cu flota. Avem alte probleme momentan... mda, continuaţi vă rog.
Gesticulând cât mai larg cu putinţă, Dorel Pănică Botez le prezentă o altă soluţie:
- Facem câteva zeci de plute, traversăm zona inundată, apoi facem autostopul până la capitală, rechiziţionăm maşini, autobuze, camioane, tot ce ne iese în cale, problema rezolvată...
- Stai aşa şi nu te pripi, facem plute din care copaci? ridică Turturică din umeri. Ce să mai tăiem dacă nu mai e de unde? Tu crezi că pădurile stau pe loc şi te aşteaptă pe tine?
Primarul Bureţel îi opri cu un gest scurt şi continuă:
- Altă variantă ar fi să trecem pe sub ape. Dacă începem din cea mai sudică galerie a minei „Gura Varvara”, în patru schimburi a câte şase ore, cu maximum de oameni şi utilaje disponibile, putem săpa un tunel pe dedesubtul zonei inundate. Pe urmă, urcăm cu puţuri verticale până la suprafaţă. Problema rezolvată.
Turturică îşi ţuguie buzele, analizând cele expuse.   
- Într-adevăr, un plan interesant. Dar... dacă se infiltrează apa în galerii? Ce facem cu oamenii din subterane?
- Braaavo, domnule Turturică! Aţi vorbit ca un lider adevărat, îl aplaudă sincer deputatul Corbeanu. Daaar... ridică acesta un deget, să ştiţi că uneori un lider adevărat trebuie să fie dispus să facă şi  sacrificiii!
Turturică rămase în cumpănă câteva secunde, trase aer în piept şi murmură:
- Mda... Sunaţi la centru. Anunţaţi că nu avem cum să ajungem la timp cu minerii în capitală!
Dorel îşi agită telefonul în faţa ochilor liderului sindical şi explică situaţia:
- Ne pare rău, domnule Turturică, dar am încercat. Însă au picat reţelele de internet, de telefonie fixă şi de telefonie mobilă...
- Toate au căzut?
- Da. Au fost supraîncărcate şi au cedat.
- Cum adică?
- Păi, ştiţi, în această săptămână, pe Muntele Găina are loc „Târgul de fete”, iar principalele partide politice au promis tot felul de bunătăţi gastronomice.
Imediat, cu mâinile mângâindu-şi burta, primarul Bureţel adăugă:
- Da... mici şi bere de la PSD, pastramă şi micşunele de la PDL - LBD.
- Sărmăluţe şi ţuică de la PRM - PUNR şi caviar spumant de la PC - PCR, completă Dorel.
- Şi nu în ultimul rând, zaibăr şi momiţe de la PNG - BEE, adăugă cu însufleţire primarul Bureţel, cu gura toată apă. 
- Şi mai mult, organizatorii au pus cap de afiş show-ul incendiar erotic al Laurei Andreşan cu Alina Plugaru. Toţi guvernanţii şi-au făcut rezervări online sau prin telefon... aşa au picat reţelele.
Turturică ascultă înmărmurit până la capăt, suspină adânc, apoi spuse cu o voce stinsă:
- Da?… Frumoooos... Laura Andreşan şi Alina Plugaru... Frumoooosss...
Ceilalţi căzură pe gânduri, cu privirile pierdute şi cu ochii sclipind pofticioşi.
- Frumos... Laura o face pe Plugaru!...
Toţi meditară asupra subiectului, uitând de problemele stringente, până când deputatul Teodor Corbeanu se smulse din visare şi adăugă:
- Micşunelele PDL sunt cele mai bune!
- În regulă. Atunci nu mai avem timp de pierdut, trecem la planul B! încheie Turturică discuţia.

...

...

Va urma

Jurnalul Răului, o carte rea, rea, rea. Scrisă de Lucian Mareş. Abia aştept să citesc partea a doua. 

“Majoritatea oamenilor tind să ignore absurdul vieţii. Ei pot fi împărţiţi în trei categorii: inocenţii, pragmaticii şi imbecilii. Toţi au în comun o viaţă binecuvântată, lipsită de chin, pentru că nu se implică."

Jurnal de subzistenţă 2052 (ep.5)

3 ianuarie

Viaţa este o tortură, ca un tort făcut cu ură

Vreau afaaarăăă! De fapt înăuntru. Vreau în "Terţiari Life"! Aici afară nu e viaţă, e tortură! E ca un tort făcut cu ură, aşa de insipidă e viaţa de afară! Dar mai bine să vă povestesc:

24 decembrie 2051

Am lucrat două schimburi ca să recuperăm ziua de 25, ce va fi liberă. Adică 6 ore în faţa benzii rulante, la Fabrica de Alge Techirghiol, până am făcut varice la buricele degetelor. Asta este, am tăiat pădurile ecuatorului si ale tropicului, cele mediteraeene şi temperate, taigaua siberiană şi tundra şi am rămas fără hârtie igienică. Acuma harvestim alge din mările şi oceanele planetei şi le facem hârtie. Altceva nu mai avem ce face. Mâncăm alge, defecăm alge, ne ştergem la fund cu alge. Apoi reciclăm hârtia la Fabrica Creponată de la Vama Veche. În aşa de tristă situaţie a ajuns Vama Veche, mai ales vara, încât acolo se reciclează cea mai multă hârtie igienică de pe planetă.

25 decembrie 2051
M-au trezit nişte bubuituri în uşa de oţel a habitaclului, pesemene a venit Moşul. Moşul e şeful la asociaţia dsubmersibilă de proprietari şi a venit să-i achit utilităţile. Dacă aş fi fost în "Terţiari Life", aş fi încălecat pe un pterrordactil şi i-aş fi fragmentat faţa în 13 mii de feţe. Îi trăgram un monster-kill, pentru tupeu! Dar aşa, l-am invitat doar la o ceaşcă de cafea din alge brune şi i-am scos doar limba pe la spate. I-am spus iarăşi păsul meu, că ureea ar trebui lăsată să se scurgă în ocean şi nu să mai plătim întreţinerea, astfel s-ar hrăni algele cu nutrienţi, ar creşte nealterate genetic, ar absorbi dioxidul de carbon din atmosferă şi am scăpa şi de încălzirea globală. Dar moşul nu şi nu, să plătim utilităţile, căci toţi politicienii din partidele pLSD şi pLSD-beta au acţiuni la Uzina Toxică de la Cernavodă, unde  am priceput că sunt îngropate deşeurile organice precum şi  disidenţii politici, ca să nu afecteze şi împuţească scoarţa planetei cu idei şi vorbe goale împotriva NWO-ului.

26 decembrie 2051
Crăciunul, uraaa! Da, nu vă miraţi, noi sărbătorim Crăciunul pe data de 26 decembrie. Căci la Ântâiul Sinod al Catedralei Mântuirii lui Daniel, patriarhul României, Ţinutului Secuiesc, Vaticanului şi restului Europei, Daniel Clonul a hotârât problema dogmatică că Îisus (da, aici silabisiţi "Îi-sus") s-a născut pe 26 decembrie şi aşa a reuşit cică să împace toate religiile planetei sub una singură şi adevărată. Mai multe detalii în Evangheliunea după Daniel Clonatul.
Am auzit că la cantină ni se vor servi sarmale adevărate, aduse de nişte colindători din Maramureş. A fost minunat, am mâncat sarmale din foaie de viţă vie E302, din alge verzi, umplute cu leuştean marin şi labe de sepie. Apoi colindătorii ne-au cântat Inna şi Akcent feat. Kraftwerk şi la sârşitul sărbătorii am cântat toţi Deşteapta Dacie. Şi Racheta Albă, varianta dvd.

27 decembrie 2051
Toată ziua m-am jucat cu Mario, cu râma şi cu Tetris pe interferon. E inumană viaţa  de pe fundul mării. Chiar nu ştiu cum de-am ajuns până în prezent, şi umanitatea a reuşit să nu moară de plictiseală, atît cât am înţeles din cele 300 de rânduri publicate pe WikiLeaks...

Clonă de Lima vs. bunoacă din Second Life. Scor 0-1, incontestabil

28 decembrie 2051

Şi "Second Life" e mai tare decât să stai pe fundul mării şi să arzi oxigenul de pomană. Dar ce să fac dacă nu mai am creditele necesare de realitate virtuală? Am ajuns să muncesc cu mâinile, când puteam munci doar cu avatarul în "Terţiari Life"! Niciodată n-am să mai înjur sistemul NWO, care mi-a dat casă virtuală şi fluide nutriţionale...  Acum stau cu un pahar de Hennessy într-un cafe-submarin-bar cu vedere la strâmtoarea Dardanele şi o clonă de Adriana Lima îmi dansează dezbrăcată pe masă! Deci serios, îmi vine să mă iau la palme. Doamne, ce plictiseală!

29 decembrie
Am făcut simulări de spânzurătoare pe interferon. N-am acumulat destule puncte aşa că m-am întors la tetris şi râmă.

30 decembrie
Am luat o clonă de Lima, că aveau şi clone pe stoc la cafe-submarinul-bar, dar a început să miroasă pe la subţioară. Semn că se dezintegrează. Aşa că am aruncat-o în dezintegrator şi am tras plasma după ea. Oricum mă cam obosea: "Vreau sex, vreau doar sex!", Du-te tu în plasma mă-tii, că aşa zici la toată lumea de pe mapamond! De parcă ar face şi asta parte din grupul MILF-EU (adică Mişcarea Iniţiativa Liberă - Elena Udrea). Ooo, Zeule de la Consiliu Judeţean, te vreau!


31 decembrie
Ultima zi din an, iar deseară Revelionul! Uraaa! Mi-am cumpărat o petardă cu uraniu! Abia aştept să o detonez sub valuri!

1 ianuarie 2052
Revelion! Toată noaptea am băut ceai de alge brune. M-am cam articulat! M-am culcat cu trei clone de Adriana Lima şi una de Alina Vacariu. Ce naşpa! Dacă eram în "Terţiari Life" mi-aş fi deschis un bordel în reţea la Appel-Craiova şi aş fi făcut cu ele un milion de mii de credite! Ca să-mi ajungă de o viaţă în "Terţiari Life". Îmi vine să mă suicid, dar şi aici avem un fel de controlul populaţiei şi ne-au interzis şefii de la Fabrica de Alge să renunţăm, căci foarte mulţi muncitori se suicid în perioada sărbătorilor de iarnă, nu mai are cine lucra la fabrică şi intrăm iar colaps euroanal... De nervi, m-am calmat cu un ceai de E-2043, (prune fierte de două ori) interzis în Comunitatea Euro precum şi cea de pe orbită.
Clonele mele au început să se dezintegreze deja, aşa că am făcut un menaje-a-trois cu o mână de-a lui Alina şi cu juma din coapsa celei de-a treia Lima, apoi am adormit deprimat. Am să fac tot posibilul să mă întorc în "Terţiari Life"! Apropo, am detonat petarda de uraniu şi nu e de bine... O cameră de supraveghere de la YnoTube m-a înregistrat! Urăsc viaţa de pe fundul mării! Vreau înăuntruuuuu!

Superbăciune din Terţiari Life vs. clonă naşpa de Alina