vineri, 30 decembrie 2011

Top 5 căutări pe blog

Că tot suntem în prag de sfârşit de an, hai să vă descreţesc mandibula şi să vă ofer un top al căutărilor pe internet care au ajuns pe difeite postări din blog. Aşadar Top 5 căutări pe blog:

M-a căutat cineva? Spune-i că revin...
Locul I - Satana la telefon
Da, cineva a ajuns pe blog căutând-o pe "Satana la telefon"! Să mi se rupă contractul de muncă cu Legiune dacă vă mint! Probabil din cauza următoarelor postări:
Năstase, judecătoarele şi lumea de apoi, Biserica şi internetul sau Capra neagră, unealta iadului;
Nu ştiu sigur care e vinovatul, dar de mă sună Satana să mă întrebe dacă a căutat-o cineva la telefon, închid blogul, mă jur pe Sf. Agheu! Şi-mi duc telefonul la exorcizator...

Sf. Agheu vă sugerează să vă pocăiţi
Locul II - Arma agheu sau obuz+agheu
Deci serios, mai arunc un semnal de alarmă clanurilor de căpuşe corupte din lumea politică şi tuturor lacheilor acestora, ce rod ca un cancer spiritul românilor, că răbdarea multora a ajuns la capăt. A început să se intereseze poporul pentru metode extreme de exterminare, cum ar fi agheul, cu un obuz însemnat cu numele voastre politice de gunoaie mafioate şi corupte ce aţi infestat ţara. Luaţi aminte, semnănaţi vânt veţi culege obuze!

Surprizăăă, vom avea un ciocolatiu
Locul III - Femeia cu cancer în burtă
Aici e cu două sensuri treaba căutată. Ori cineva se interesează de studiul tumorilor şi a mijloacelor de prevenire şi tratament a cancerului, caz în care îi urăm Doamne ajută şi multă sănătate ori... ori cineva, mai ironic, caută referinţe despre stadiile de dezvoltare ale unui embrion de kinder ou şi clocirea sa după nouă luni de la fecundare. Caz în care îi urăm să-şi spargă puşculiţa cu mărunţiş pentru a-şi face stoc de pemperşi. Că cioburile aduc noroc.

Sunt foarte caraghioasă... Sună-mă!
Locul IV - Femei cu păr pe faţă şi femei caraghioase
Ştiu sigur că aceste căutări au fost făcute prin intermediul Google.md... Acuma chiar aşa? Eu am auzit că în Moldova sunt femei frumoase, se deschid ca o floare de begonia şi îmbrăţişează ca mimozele la atingere tot ce prind între călcâie. Poate că păţiţii au început să le vină a lehamite să mai atingă asemenea splendori de moldovence frumoase şi acum caută ceva caraghios, cum ar fi o femeie cu păr pe faţă. Atunci să vă dau un indiciu. Căutaţi site-ul vreunui braconier din Africa să vă trimită o gorilă feminină, căci dânsa are păr mult pe faţă şi este estrem de caraghioasă! N-o să vă pară rău, cred...

Un uger, două ugere... hm!
Locul V - Vaci cu două ugere
Acuma vaci cu un uger am auzit, dar cu două... No bine, poate omu sau oama are o motivaţie bine întemeiată. Poate cineva caută noile ştiri din genetică şi se interesează dacă n-a apărut cumva vaca cu două ugere pe piaţă. Ori îşi căuta unul nevasta sau prietena prin intermediul internetului şi nu ştia cum s-o descrie mai bine, mai clar şi mai limpede pentru motoarele de căutare, nu mai tot chicotiţi!

S-au mai căutat pe internet de au ajuns pe blog şi altele, cum ar fi: organe genitale externe feminine, labiile mici, mandibule de capră, penişi de porc, măşti şi coaie de urşi, cum să mă despart de prietenă şi multe, multe altele. Cu acestea fiind căutate, vă urez un an 2012 plin de satisfacţii şi nebunii!

Update: Alt top 5 căutări pe blog

joi, 29 decembrie 2011

Spune da cerşetoriei


Termopan Lamborghini - 8 anişori, îi plac gările şi autogarele
Pe mine m-au tăiat cu trenul peste mufă, de aceea arăt aşa dotat în minus. Mama, tata şi cei unsprezece fraţi mai mari m-au ajutat să treacă cu bine trenul peste mine. De atunci cerşesc prin gări şi autogare. Visul meu cel mare este să adun nişte bani de o operaţie extetică şi o schimbare a prenumelui din buletin. Tare mult mi-aş dori să mă cheme Paris Hilton Rottwailăr.


Lisabona Gabor -12 anişori, mamă a trei copii, dintre care doi jumate avortaţi
Eu cerşesc acum pentru că vreau să-mi îndeplinesc visul şi să ajung în Olanda, pe Red Light Strasse District. Voi avea propria mea vitrină în care îmi voi cultiva  propriile lalele şi expune propriile labiole, pentru a atrage turiştii. Asta în caz că Sponsorul nu mă va trimite la studii pe Centura Strasse de Berlin. Vă rog, nu-mi omorâţi viitorul, spuneţi da cerşetoriei!


Regulatu Carusel - 10 anişori, recuperator de obiecte pierdute
Măta-mea a fost ieşită odată cu doi gabori într-un parc de distracţii. Aşa m-am ales cu numele de Carusel. Acuma cerşesc sub protecţia legii taţilor mei din miliţie şi nu mă atinge nimeni de mine. Îmi place să stau la treceri de pietoni şi prin autobuze şi să recuperez portofelele furate din buzunare. Spune da cerşetoriei şi dă şansa şi altor recuperatori ca mine să ajungă la miliţie. Dacă nu, îţi iau gâtu când am să mă fac recuperator mai mare.


Tirbuşon Lopătaru - 15 anişori, viitor bodyguard pe Audi A6
Eu fac parte dintr-un ONG cu sediul într-un castel cu multe turnuleţe. la ONG îi zice "Stoluri pentru Europa". Toată ziua mă antrenez cu săbii ninja şi kalaşnikovuri pentru a păzi migraţia noastră peste hotare, la fel cum cavalerii templieri păzeau drumurile Europei, pentru a ajuta credincioşii porniţi înspre Ierusalim să ajungă cu bine la furat în cruciade. Spuneţi da cerşetoriei pentru că vreau să-mi iau un cal Audi A6, pentru a transporta cu bine stolurile de la ONG-ul meu către toate Europa.

Palmoliv Mucu - 18 anişori, viitor politician
Mie îmi plac campaniile electorale. Când am să mă fac mare am să mă fac politician, ca să pot ajuta electoratul din circuscripţia din care provin, să mă aleagă pe mine, aşa cum au făcut politicienii ca să-i aleg eu pe ei. La fiecare campanie electorală au trecut pe la mine prin periferie cu bani cheş, bonuri de masă, mici şi rom ca să-mi cumpere votul meu democratic. Aşa am supravieţuit 18 ierni şi nu am muncit niciodată. Când am să ajung deputat, senator sau chiar consilier, am să aduc pacheţele cu mâncare, dar niciodată prezervative. Am un plan. Până în 2051, oraşul meu natal, va fi plin de politicieni ca  mine, deoarece la o româncă care naşte un copil, o mamă ca a mea soţie va naşte trei politicieni. Spune da cerşetoriei şi mă alege pe mine!

miercuri, 28 decembrie 2011

Mitică şi prognoza meteo industrială

Liderul PSD şi viceprimarul Băii Mari, afaceristul pe linie de partid şi miliardarul top Forbes, patronul Mitică Matei ne-a contactat la redacţia din astral pentru a prognoza urechilor noastre clăpăuge buletinul meteo din industrie pe următoarele 3 luni de zile:


Industria prelucrătoare
- ninsoarea va scădea moderat producţia
- preţurile vor fi mai mult înnorate
- vântul va sufla slab numărul de salariaţi


Industria de construcţii
- se semnalează polei în regiunile de producţie
- scădere a precipitaţilor mixte de contracte
- vântul va sufla tare viscolind numărului de salariaţi

Industria comerţului
- vremea rece va creşte numărul vânzărilor în toată ţara
- intensificări cu viteze mari a comenzilor
- cantităţile de apă căzute vor umfla preţurile


Industria serviciilor
- scădere uşoară a temperaturii preţurilor
- se înregistrează ceaţă în zonele de cerere serviciilor
- numărul de salariaţi va îngheţa

duminică, 25 decembrie 2011

Citadela de steril - 02

      În cealaltă parte a Pieţei Libertăţii, ocupată acum de sute de mineri şi simpatizanţi ai mişcării protestatare, se aflau alte clădiri municipale de importanţă pentru locuitorii oraşului Curcubeni - Casa de Cultură şi Spectacole, Hotel „Minerul”, Cinema „Tunelul”, cafe-barul „Schimbul 3”. Toate clădiri vechi, construite dinaintea perioadei interbelice, cu diferenţa că destinaţia le era pe vremuri alta, şi anume:  prima adăpostise Turnul Măcelarilor, a doua fusese  Hanul lui Bureţel, a treia, Bastionul Şpiţerilor, şi ultima, Casa Parohială. 


        Imediat ce-şi termină prima transmisiune în direct, Anabela Maxim îşi scoase casca din ureche şi o înmână, împreună cu microfonul, cameramanului.
- Caraiman, eu am plecat la „Schimbul 3” să iau o pauză. Am timp o jumătate de oră până la următoarea intervenţie.
Cameramanul protestă la ideea de a petrece singur o jumătate de oră în învălmăşeala de pe stradă.
- Şi eu vin, te rog! Nu mă lăsa singur...
- Tu taci şi filmează mulţimea, să avem material pentru ştiri. Şi nu te mai plânge atâta, că-ţi dau penalizare la salar, extraordinar!
Îi întoarse spatele şi descinse înspre cafe-bar, în timp ce Caraiman urlă după ea:
- Anabela, vezi că minerii ăştia de fapt fluieră după tine!
- Să mă pupe şi tu la fel! Şi bagă material, nu mai freca menta, isterică mică!
Era puţin comică priveliştea, Anabela păşind graţioasă pe tocuri printre grupurile de mineri şi cu privirea în pământ, aranjându-şi mereu o şuviţă rebelă, în timp ce oamenii o salutau şi îi zâmbeau la tot pasul, când politicoşi, când libidinoşi. Îmbrăcată elegant, într-o bluză mov decoltată şi pantaloni de damă cu croială evazată, ea îşi ridica din când în când privirea, răspunzând la saluturi, însă acum regreta faptul că se machiase excesiv, făcând ture cu dermatograful în jurul ochilor azurii, să-şi accentueze privirea pentru a da bine la camera de filmat.
        Instalaţi din timp la o masă pentru a urmări mineriada în direct la televizorul din incintă, se aflau doi dintre prietenii ei apropiaţi din copilărie, Mirel Pipirig şi Remus Bideanu. Primul părea cătrănit şi abulic, îmbrăcat în salopetă de miner şi cu casca răsturnată peste ceafă, privind disperat pe geam la mulţimea ce se îmbulzea pe străzi. Era fiu de miner din familia Pipirig, proaspăt inginer, absolvent al Universităţii Miniere din localitate. Era supărat pentru că nici nu îşi începuse bine activitatea la locul de muncă şi se trezise peste noapte dat afară, iar acum nu-şi putea reţine convulsiile nervoase, simţind nevoia să izbească cu pumnii în masă. Dar expresia sarcastică de pe faţa lui Remus îi confirma faptul că acesta aştepta cu nerăbdare o izbucnire nervoasă şi plină de savoare din partea sa.
- Degeaba simţi nevoia să te alături celor din stradă, ca să te simţi un cretin până la capăt, îl luă în zeflemea Remus. Cât de tâmpiţi puteţi fi? Să credeţi că veţi schimba ceva...
Mirel încercă să nu se lase tras în jocul lui Remus şi-şi acoperi urechile cu mâinile. Remus nu se lăsă mai prejos şi îi urlă într-o ureche:
- Alooo, mai bine dă-ţi două palme şi revino-ţi! Treburile astea au fost de mult discutate şi aranjate!
Mirel îi aruncă o privire injectată cu ură. Îi venea acum cheful să lovească darabana peste capul rotund al lui Remus, sau cizma să şi-o înfigă în moalele colacilor burţii acestuia. Se mai şi îmbrăcase ca un metrosexual în pantaloni albi şi pulovăr roşu cu trei numere mai mici, să-şi scoată cât mai în evidenţă pieptul lăsat şi burtica rostogolindu-se la vale. 

- Mă laşi? De unde ştii astea? Ce te face să crezi că nu vom reuşi nimica?
- De la tata, că doar e preşedintele clubului oamenilor de afaceri din oraş, neam de straiţă ce eşti!
- Mai înainte am văzut la televizor cât de coerent şi de informat este: „D-d-deci situaţia este... cum să vă spun... dum-dum, am să folosesc un limbaj prin semne, ca la  maimuţe.... ca să mă înţeleagă lumea mai bine, că-că nu-mi găsesc cuvintele!
Mirel gesticula ca o gorilă, lovindu-se în piept, îngroşându-şi vocea să pară cât mai oligofren posibil.
- Deeeci minerii au ieşit în stradă! Da, da, aşa este. A, da! Mă numesc Bideanu şi sunt reprezentantul oamenilor de afaceri! Dum-dum, îmi alunecă saliva pe burtă! Hăhăhă! 
Remus râse amuzat de modul cum Mirel îl personifică pe tatăl său. Între timp, Anabela se apropie de masa lor şi îl pupă pe Mirel pe cască:
- Mireeel! Gomboţel, am fost îngrijorată că te-ai dus la demonstraţie!
Anabela îl strânse matern pe după umeri, în timp ce Mirel se zbătea să scape din strânsoarea ei. Şi imediat aceasta îi trase o palmă peste cască.
- De te prind azi cu minerii în stradă, jur că te bat de te stric. Ai auzit? Nici nu ştii cât de îngrijorată am fost!
Mirel vru să comenteze, scăpând între timp din braţele Anabelei, dar apăru un milog la masă şi începu să-i pună în faţă jucării şi port-umbrele, unghiere şi icoane sfinte, tamagochi isterici, muţunache de pluş şi căcăţei de ştrumfi. Şi imediat masa se umplu de chinezării şi fleşculeţe.
- Băi Damian, eşti normal, băi? Ia-ţi dracului câcaturile astea de pe masă, se enervă Remus, adică care-i problema ta? Că în fiecare zi vii cu de-astea şi îmi umpli masa. Chiar n-ai altă ocupaţie?
Damian începu să bâiguiască, arătând înspre urechi şi gură.
- E mut astăzi, îi explică Anabela, aşezându-se la masă şi inspectând cu interes chinezăriile. Aaa, uite o lămpuţă de miner. Asta ţi-o cumpăr ţie Mirel, să te joci cu ea prin casă. Ai auzit, prinţişor? Azi stai în casă şi te joci de-a minerii, nu cu golanii de-afară! Că nu-i bine deloc ce se întâmplă.
- Hmm, hă, hî, huum, hu! exclamă Damian, indicând pe degete Anabelei preţul lămpuţei.
Între timp apăru şi domnişoara de la bar să le ia comanda.
- Cu ce vă servesc? întrebă Nadia cu o voce zglobie, pregătită să noteze comanda.
- Mie adu-mi doar un pahar cu apă, mormăi indispus Mirel.
- Deci o apă plată...
- Nu, doar apă! Fără plată, o corectă grăbit el.
Nadia îi aruncă o privire indignată, apoi se întoarse înspre Anabela.
- Mie o apă plată, fără lămâie...
- Deci o apă cu plată...  fără lămâie! Altcineva?
În timp ce strângea chinezăriile de pe masă, Damian se uită la ea şi spuse:
- Mie adu-mi o cafea amară. Fără lapte, fără zahăr... Doar cafea.
Remus îl studie cu reproş pe Damian, apoi comandă şi el:
- O cafea cu muult zahăr şi muult lapte… şi o apă plată cu lămâie! înşiră acesta, aruncând priviri superioare celorlalţi.
Nadia îl urmărea extaziată pe Remus, în timp ce nota conştiincioasă la comandă.
- Altceva mai doriţi?
- Mie adu-mi şi un pai, te rog! adăugă Mirel.


Nadia pleacă îmbufnată, iar Mirel deschise un ziar să caute locuri de muncă:
- Angajam vidanjeouri, gunoieri, măturători de stradă... ce dracu', numai firmele lui taică-tău mai există în oraşul ăsta? Nu mă angajez la voi... şi de ştiu că mor de foame şi stau prin tomberoane!
- Dacă te prind în tomberoanele lui tata, obiectă imediat Remus, jur că te arunc la gunoi.
- Aoleu, exclamă surprins Damian. Oare de aia mă trezesc în fiecare dimineaţă la groapa de gunoi a oraşului?
Nadia le aduse consumaţia, iar Remus, nonşalant, pescui felia de lămâie din pahar şi o întinse lui Damian:
- N-ai mâncat încă nimic, aşa-i? Uite, ia tu lămâia asta şi mănâncă ceva. Poftă bună! Şi acum dispari!


Partea 3 aici

Acest fragment v-a fost oferit de Graffix Development, www.graffix.ro (adică tot de subsemnatul, să nu divagăm în confuzie, prin frumosul meu site de identitate vizuală). Vor mai urma şi alte promo-uri, în special la nişte cărţi. De citit, da.





Va urma

vineri, 23 decembrie 2011

Turism X3M: Pietroasa

Populaţia drumeţoasă practică acest traseu Baia Mare - Băiţa cu maşinuţa sau trăsurica mânată de şoferul de autobus, iar de la Băiţa - Vf. Pietroasa - Negreşti cu buna dispoziţie pregătită pentru 8 ore de drum bătut la pas. Asta vara. Eu am făcut traseul iarna, să ridic ştacheta bunei dispoziţii la nivel de sado-maso-dispoziţie. 

Natura ne-a zâmbit glorioasă, ştiind parcă ce urmează
Important e că la 12 eram în Băiţa, unde un pădurar gratinat de trecerea vremii ne-a întrebat unde mergem iarna la ora aia, noi i-am spus până peste deal în Negreşti şi astfel a pufnit şi din el buna-dispoziţie. Cu seriozitate aburind din priviri, noi am îndepărtat cutiile de bere de la gură să râgâim un "La Revedere" şi ne-am continuat drumul ca epicii eroi. Măcar ştia cineva că eram pe traseu.

Am luat drumul forestier pe cursul ruginos al văii Băiţa, aruncând priviri semeţe înspre vârful Pietroasa, aflat la graniţa dintre Maramureş şi Satu Mare, la care am ajuns ca uraganele pe la ora 6 fix. După 8 ore de tropăit prin zăpada afânată. Pe minus -5 grade. Staţi aşa, respiraţi încet, împingeţi-vă ochii la loc în orbită, că n-a fost nu ştiu ce. Mai ales că la ora 2 ne-am oprit lângă o căbănuţă forestieră, să ne răcim motoarele şi să ne alimentăm cu sendwichuri cu usturoi şi cu alte ingrediente neimportante. Doar usturoiul contează, e energizant omologat de pe vremea lui Burebista şi-a lui Deceneu cel Bun.

Acolo, în capăt, e vârful Igniş. Sub el, Baia Mare
 Aşa, am ajuns la Varful Pietroasa la ora 6 p.m., am dezgheţat aparatul foto, am făcut 3 poze apoi soarele a apus instant pe la 6 jumate. Perfect, am lins hârtia care conţinuse sendwichul de la ora 2, suficient ca mirosul de usturoi să ne pună pe picioare şi am coborât în oraşul Negreşti-Oaş. Cel mai blestemat drum ce-l poţi face pe întuneric, iarna la -10 grade. Am plâns cu lacrimi îngheţate 3 ore până am ajuns jos.

Cel puţin, de la grumaz în jos nu mai simţeam nimic. Nici măcar durerea. Nu mai simţeam decât o stare de resemnare, ca aceea din faţa morţii, când nu te mai interesează de nimeni, de univers, de multivers, aşa de resemnat eram. Când am ajuns în Negreşti la ora 9 seara, pe -15 grade, de distruşi ce eram am intrat  până la  Petrom şi dând cu pumnii îngheţaţi în tejghea, am comandat două beri. La cutie, să avem pe drum.
Puteam să ne facem Crăciunul acolo!
Acuma, ca să n-o mai lungesc mult, a urmat aşa. Am luat un TVR până-n Livada, înspre drumul de Satu-Mare, după o jumate de oră ne-a luat un TIR care cu o oră jumătate înainte avusese un accident cu un alt TIR, căci celălalt şofer a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi i-a făcut turtă cabina. N-a fost rănit nici un animal. Deci, cabina în care urcasem era plină de sticlă spartă, şoferul încă mai avea faţă dar sângera pe la colţuri şi asculta manele, de bucurie că a scăpat cu viaţă. Nouă nu ne păsa, atât de resemnaţi eram faţă de vicisitudinile vieţii, aşa că am ascultat şi noi manele până am ajuns în Baia Mare la ora 2 noaptea. Ceea ce mi se pare şi acuma absurd, dar eram într-un tir fără geamuri, cu vânt în faţă şi şezând pe sticla pisată, împrăştiată prin toată cabina nemuritorului care conducea cavoul. Ajuns acasă, trei zile am stat într-un colţ de plapumă şi am tremurat din toţi cârceii. A patra zi am înviat şi am băut o cană cu apă.

Apropo, faceţi drumul ăsta vara, măcar mai culegeţi o afină, o mură, o ciupercă, o viperă, sunt de toate din abundenţă.  

Îngheţată pe băţ

miercuri, 21 decembrie 2011

Jurnal de subzistenţă 2051 (ep.4)

Criza de hârtie igienică ne-a afectat pe toţi. Eu am rămas fără credite şi a trebuit să-mi părăsesc condomul. Holodocul m-a îmbrăţişat pentru ultima oară şi s-a dezactivat, lăsând ventuzele să-i cadă neputincioase pe  lângă mine. Încep să devin depresiv să nu-l mai simt în minte, modul cum îmi administra electroliţii, cum îmi doza balansul chimic din creier ca să nu mă mai revolt în faţa camerelor de supraveghere sau să ridic vocea mai mult decât admite legislaţia NWO!

Viitorul sună bine, sub ape
Trebuie să mă mut în Marea Neagră. Acolo găsesc cele mai ieftine chirii de pe întreg teritoriul României şi un loc de muncă indecent la Fabrica de Alge de la Techirghiol. Acuma chiar că îmi pare rău, toate discuţiile în contradictoriu cu amicii din "Terţiari Life" împotriva măsurilor NWO, bucuria imensă pe care am simţit-o când oficialităţile din viaţa politică au zburat bucăţi prin aer cu ocazia deflagraţiei de la Deveselu, încât holodocul a trebuit să-mi dea 3 doze de docilin ca să nu tulbur spiritele. Dacă sistemul nu mă mai vrea în reţea, eu îl vreau...

Înainte să mă urc în hover, m-am oprit în faţa unui bacomat de stat şi am spus sistemului că voi munci cu spor să adun credite pentru "Terţiari Life", că mă voi întoarce supus şi că nu-i voi mai ieşi din cuvânt niciodată. Niciodată! Mi-a fost ca o bancă de taţi şi îmi va fi foarte dor de el. Sunt extrem de emotiv şi încep să resimt sevrajul  lipsei dozelor neuroleptice din organism. Am obosit, respiram tot mai greu, aşa că m-am aşezat pe o bancă din parcarea etajată. Era pustiu afară, probabil la ora asta lumea îşi primea doza de nutrienţi prin tuburile intravenoase. Mi-am desfăcut şi eu pacheţelul pregătit de holodoc şi am muşcat cu silă. Holodocul mi-a şoptit, înainte să ne despărţim, că arterele mi-s blocate cu colesterol şi să am grijă la epuizarea fizică şi la alimentaţie. Am mâncat din salata de usturoi, acolo pe bancă, până am leşinat.

M-a trezit o Patrulă Securizată de Reprimare şi Controlul Populaţiei cu o serie de electroşocuri şi m-a condus binevoitoare la hover. Ba chiar mi-a programat traseul, căci eu tremuram incontrolabil, şi m-au însoţit până pe orbită. Peste 5 minute am ajuns la destinaţie şi am plâns iar. Simt lipsa medicamentelor neuroleptice, simt în muşchii picioarelor o durere de nedescris, doctorul m-a atenţionat că am să fac la început multă "febră musculară"... Am râs şi i-am spus că în "Terţiari Life" sunt un pasionat al căţărărilor, că am o condiţie fizică de invidiat, că am investit enorm de multe credite într-un corp atletic şi că am alergat de două ori în Maratonul Ecuatorului. Holodocul a râs şi a spus că realitatea virtuală nu e aceiaşi cu realitatea de afară. Acum am înţeles ce-a vrut să zică, aşa că la sosire am leşinat iar. 

Ai fost ca o bancă de taţi pentru mine!

marți, 20 decembrie 2011

Ce să ştii de Ignat

Când  pică 20 decembrie în calendarele creştine, pică şi porcul la datorie. Sărbătoare mare de Ignat. Maaareee. Mare. Ma... M... Şi-a murit porcul!
Cum bine am început cu tradiţiile pe blog, eu vă spui în câteva litere ce e bine şi ce e nu bine să faci, că deh, e sărbătoare cu legi şi obiceiuri de-ţi paralizează superstiiţiile în subconştient, cu cutume universal valabile doar la creşă. Prin urmare, tradiţia spune că de-acum încolo porcul nu se va mai îngrăşa, nu mai pune carne pe el şi nu mai mănâncă, pentru ca şi-a visat tăierea. Cam ca 85% din populaţia ţării după acordul cu FMI. Dar nu-i bai. Să începem...

Tu mă tai pe mine?! Eu te tai pe tine!, zise Joker guiţând...
Pt. Bărbaţi:

1. Singura activitate permisă în această zi este tăierea porcului.
Pare să fie o regulă simplă, dar nu-i. Aveţi de grijă. Sentimentul sângelui pătându-ţi mâinile, în combinaţie cu procesul de fragmentare a procului şi îndesarea sa în propriile maţe, îţi va crea un complex de tip olimpian sau, mai rău, de tip oedipian. Ai ucis porcul, (tatăl), şi vei dori să faci sex cu nevasta, (întruchiparea mamei). Se va lăsa cu avortoni ce să decidă soarta umanităţii pe mai târziu. Mai bine taie un peşte guppi. Lasă tăiatul porcului în seama celor fără ambiţii bine definite.

2. Chiar de n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasăre: găină, raţă, gâscă.

Imposibil. Mai caută bine în ogradă. Extinde arealul căutării tale în circumscripţia colegiului tău electoral, în care de-obicei se aciuează un porc să te reprezinte în Senat sau Camera Deputaţilor. Surpriză, ai dat de cel puţin unul. Taie-l pe ăla. Şi-aşa stă şi se îngraşă ca porcul. De parcă te invită să te înfrupţi din roadele îngrăşării sale.

3. Dacă în inima porcului se va găsi mult sânge închegat, acesta este semn că stăpânul va avea noroc de mulţi bani.
În vremurile imemoriabile, cam pe vremea lui Menumorut, cutuma probabil avea sens. În prezent, în caz că eşti un iobag ca mine şi citeşti la această oră rândurile de faţă, clar n-ai nici o şansă să dai de sânge închegat. Vei muri sărac, lipia pământului. Dacă ai avea înclinaţii sau legături politice, la această oră ai fi la cumpărături în Milano sau la plajă în Florida şi nu pe blog citind tradiţii de Ignat. Iobagule!... Aşadar, ai căsăpit porcul şi ai găsit totuşi inima închegată. Bun, nu te impacienta şi nu-ţi suna prietenii să le faci cinste cu o cornată! Există o explicaţie, probabil a făcut săracul porc infarct de spaimă. Nu se aşteptase, dis de dimineaţă, să-i treacă un satâr prin minte!

4. Există şi obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat.
Serios. Deci această activitate este chiar recomandabilă pentru buna ta dispoziţie generală. Ce altceva ai mai bun de făcut? Încalecă porcul. Rău nu ai cum să faci la nimeni. E mort, deci nu mai produce decât sânge, cât timp tu îl apeşi şi îl conduci cu dârlogii pe ultimul său drum înspre raiul procilor. Pt. femei e mai complicat. A se vedea capitolul dedicat lor.

5. Cine nu aude la Ignat porc tăindu-se, e bine să-şi înţepe degetul cu un ac, ca măcar să vadă sânge.
Nu fii prost. Dacă n-ai avut bani de porc înseamnă că eşti deja rupt în cur, sărăcit de trai, cu datorii la bancă. Acea picătură de sânge ce se mai scurge prin tine e diferenţa dintre viaţă şi moarte. După cum am zis, insistă cu căutatul porcilor în circumscripţia ta electorală. De-obicei stau în turmă în nişte sedii cu denumiri de coteţe electorale. Exemplu:
PDL - Porci Dospitori de Limbrici
PSD - Porci Siniştri Deterioraţi
PNL - Porci Neclar Linşaţi       
PC - Porci Comunişti
UDMR - Ulceraţia Din Maţele Râmarilor
UNPR - Urticarie Neo Porcină Râncezită
PNG - Puternicul Nano Gigi (e un nume de porc, nu o specie sau o stare fizică, deci nu vă bateţi capul)

Porcul FSN: Un fleosc, m-au tranşat un pic!
Pt femei:

1. Persoanele care lucră în această zi, sunt pedepsite de cea care patronează ziua: Inatoarea - o femeie bătrână, lacomă şi urâtă. Potrivit credinţei din popor, ea le ispiteşte pe femei să lucreze, după care le opăreşte.
Am o veste bună. Inatoarea asta, cu descriere de regină-monstru desprinsă din filmele cu Alien, a pierit de un secol. Femeie să lucre săraca de nebună, dacă nu-i obligată când i-ai zis să nu lucre, nu mai e. Deci fără opărituri. Poate din alte cauze congenitale e opărită biata, dar acest lucru se datorează unor motive ce nu ţin de Ignat. Poate de Dragobete.

2. Femeile însărcinate, de teama de a nu naşte copii cu infirmităţi, să respecte cu stricteţe interdicţia de a lucra.
Deci mă repet. Dacă ochiatul la telenovele de pe acasă, contul pe facebook sau convorbitul cu prietenele lăuze la telefon nu se încadrează ca muncă ci ca divertisment, toate viitoarelor mame puteţi răsufla uşurate. Trimiteţi-vă mistreţul să vă plătească din timp facturile necesare la curent, telefonie mobilă, internet şi vedeţi-vă de treabă.

3. Există şi obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat.
Rămâne la latitudinea voastră. Dar având în vedere drama pe care o traversează umanitatea la ora actuală, este clar că interdicţia dezbătută la bărbaţi nu a avut nici un rezultat. În prezent o milionime de avortoni fără suflet ţin în frâu destinele tuturor. De am ajuns să ne scurme porcii prin ţărână, atât de lipsiţi de avuţie am ajuns, toţi cei care-am mai rămas pe-aici. Mai bine încălecaţi un sybian. Sau mergeţi la fittness. Mişcarea fără conotaţie sexuală vă ajută la ten. Mai bine frumoase şi transpirate, decât încălecate şi lăuze. Şi cu ţâţele lăsate. Şi cu curul mare...

4. Cu o bucată din untura de porc negru du la biserică de Bobotează, pentru a fi sfinţită.
Cu toate scuzele de rigoare adresate tuturor femeilor, dar voi vorbi aici despre preoţi, pentru că ei se autoîncadrează perfect la categoria sexului slab. Nu frumos, cum sunteţi voi, ci doar slab. Pentru că au decis să se ascundă în spatele lui Dumnezeu, un ditamai zeuoidul, de unde ne bleastămă existenţa şi tot ceea ce facem cu pasiune şi plăcere pentru viaţă. Deci, du untura la un porc negru cu sutană de ninja şi spală-l pe faţă şi din parte mea. Spune-i că-i stă bine aşa, mânjit cu untură şi că nu-i gras deloc. Dă-i bani cât sfinţeşte că altfel urlă şi ameninţă cu urgie orice aşezare pământească. Decât slobod şi pucioasă prezisă de la dânsul, mai bine un an cu grăsime sfinţită în casă.

5. Vrăjitoarele gătesc untura de la porcul tăiat la Ignat pentru descântece de dragoste şi alte farmece.
Deci serios, acuma mi-e ruşine, dar nu ştiu unde să încadrez şi coropişniţele astea. Îmi cer scuze că amestec profilele dar, cândva, vrăjitoarele au fost şi ele fecioare. A venit într-o zi Belzebut la ele şi le-a smuls himenul cu puterea schizofrenică a minţii. De-atunci au rămas vrăjitoare. Dar am o soluţie pentru voi femei drage, ca să nu căraţi de nebune roaba cu untură la stafilocoacele astea apărute drept din pubisul Tartarului. Urmează la bonus.

BONUS dacă cumva ai fost cu roaba de untură la strigoaicele dătătoare în magii de culori luminoase şi întunecoase:

6. Cu grăsimea de porc tăiat la Ignat unge un mort bănuit a fi strigoi.
Eu l-aş unge pe Iliescu, dar aş fi subiectiv. Ungeţi una din ghionoaiele de vrăjitoare. Vedeţi dacă puşcă. Din grăsime sfinţită sau vrăjită se poate extrage glicerină, din care se poate face trinitroglicerină, apoi praf de puşcă. Mai unge odată faţa arătării din faţa ta şi las-o să sufle în lumânare. Deflagraţia exploziei ar trebui să-i trimită mandibula în globul de ghicit viitorul. Aşa vă veţi lămuri că vrăjitoarea a fost o şarlatană care nu a fost în stare să-şi ghicească viitorul...
În fine, vă urez un Ignat cu sângerete fericit, tuturor celor ce aţi avut curajul nebănuit să ajungeţi până la sfârşit şi să mai vreţi să fiţi încă în viaţă!
Extrage untura pentru trinitroglicerină din aceste protuberanţe