Azi mă trezesc mai târziu ca de obicei. E 1 Decembrie şi sunt bucuros că am zi liberă. Mă trezesc dimineaţa, pun plicul cu cafea solubilă la fiert, alerg la veceu şi observ că n-am hârtie igienică. Enervat, până se fierbe plicul de cafea, mă arunc în fotoliu şi pornesc holovizorul. Peste tot văd aceiaşi ştire. Ziua Naţională de la Deveselu.
Parada Sateliţilor pe orbită |
În prima parte a zilei sunt programate ceremoniile oficiale, depuneri de tablete android cu coroane de flori şi jerbe de artificii, precum şi o paradă militară a sateliţilor pe orbită. La sărbătoare vor participa atât oficialităţi din partidul de guvernământ, pLSD, cât şi cele din partidul de opoziţie, pLSD beta. Festivităţile de la Deveselu se vor încheia cu o masă tradiţională, cazan cu fasole la ciolan şi horincă.
E clar, trebuie să-mi iau roverul şi să ajung urgent pe orbită la Supermarketul Bula. După terminarea sărbătorii naţionale, stocul de hârtie igienică se va epuiza. Şi nici nu s-a terminat bine a 29-a criză mondială că vom intra în cea de-a 30-a. Oficialităţile NWO au ameninţat România că, dacă va servi iar fasole cu ciolan, producţia de hârtie igienică va intra în recesiune. Eee căcat! Eu cu jetul de plasmă nu mă şterg la cur, să le fie clar! Să mai sperie din populaţie să stea acasă, propunând o pandemie virală, căci nu? De-obicei le reuşeşte figura!
Pe lângă astea, militantele de la MILF-EU, adică Mişcarea Iniţiativa Liberală Feminină - Elena Udrea, au ameninţat atentate cu bombă nucleară la festivităţi dacă nu... mai ştie dracu ce vor, ce dracu vor acuma? A da, vor subvenţii la şerveţele parfumate. Au fost rase toate pădurile din lume, suntem în criză de hârtie igienică şi ele vor şerveţele parfumate. Cu marţipan!
Militante MILF - EU |
Mă milf în ea de zi liberă, trebuie să plec urgent la serviciu! Membrele de la MILF-EU au reuşit să detoneze o bombă nucleară la Deveselu. Şi apoi să nu le areţi limba?! Acuma trebuie să stau toată ziua la birou şi să downloadez blue-printurile de pe Gooogle Earth, să refacem urgent zona Deveselu.
Mai mare distracţie vor avea clinicile de clonare, până reuşesc să înlocuiască toate oficialităţile politice din partidele pLSD şi LSD-beta, căci altfel s-ar duce ţara de râpă, nu? Aah, acuma s-a trezit şi holodoc-ul să mă anunţe că trebuie să-mi iau injecţia, că sunt surescitat şi înjur prea mult în gând. Dar mi se rupe, astăzi mă declar anarhist. Moarte sistemului! Am să le arăt la toţi limba! Mai întâi îmi iau roverul şi zbor la supermarketul de pe orbită să-mi iau hârtie igienică. Apoi plec la muncă. ... Mama ei de criză!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu