Criza de hârtie igienică ne-a afectat pe toţi. Eu am rămas fără credite şi a trebuit să-mi părăsesc condomul. Holodocul m-a îmbrăţişat pentru ultima oară şi s-a dezactivat, lăsând ventuzele să-i cadă neputincioase pe lângă mine. Încep să devin depresiv să nu-l mai simt în minte, modul cum îmi administra electroliţii, cum îmi doza balansul chimic din creier ca să nu mă mai revolt în faţa camerelor de supraveghere sau să ridic vocea mai mult decât admite legislaţia NWO!
 |
| Viitorul sună bine, sub ape |
Trebuie să mă mut în Marea Neagră. Acolo găsesc cele mai ieftine chirii de pe întreg teritoriul României şi un loc de muncă indecent la Fabrica de Alge de la Techirghiol. Acuma chiar că îmi pare rău, toate discuţiile în contradictoriu cu amicii din "Terţiari Life" împotriva măsurilor NWO, bucuria imensă pe care am simţit-o când oficialităţile din viaţa politică au zburat bucăţi prin aer cu ocazia deflagraţiei de la Deveselu, încât holodocul a trebuit să-mi dea 3 doze de docilin ca să nu tulbur spiritele. Dacă sistemul nu mă mai vrea în reţea, eu îl vreau...
Înainte să mă urc în hover, m-am oprit în faţa unui bacomat de stat şi am spus sistemului că voi munci cu spor să adun credite pentru "Terţiari Life", că mă voi întoarce supus şi că nu-i voi mai ieşi din cuvânt niciodată. Niciodată! Mi-a fost ca o bancă de taţi şi îmi va fi foarte dor de el. Sunt extrem de emotiv şi încep să resimt sevrajul lipsei dozelor neuroleptice din organism. Am obosit, respiram tot mai greu, aşa că m-am aşezat pe o bancă din parcarea etajată. Era pustiu afară, probabil la ora asta lumea îşi primea doza de nutrienţi prin tuburile intravenoase. Mi-am desfăcut şi eu pacheţelul pregătit de holodoc şi am muşcat cu silă. Holodocul mi-a şoptit, înainte să ne despărţim, că arterele mi-s blocate cu colesterol şi să am grijă la epuizarea fizică şi la alimentaţie. Am mâncat din salata de usturoi, acolo pe bancă, până am leşinat.
M-a trezit o Patrulă Securizată de Reprimare şi Controlul Populaţiei cu o serie de electroşocuri şi m-a condus binevoitoare la hover. Ba chiar mi-a programat traseul, căci eu tremuram incontrolabil, şi m-au însoţit până pe orbită. Peste 5 minute am ajuns la destinaţie şi am plâns iar. Simt lipsa medicamentelor neuroleptice, simt în muşchii picioarelor o durere de nedescris, doctorul m-a atenţionat că am să fac la început multă "febră musculară"... Am râs şi i-am spus că în "Terţiari Life" sunt un pasionat al căţărărilor, că am o condiţie fizică de invidiat, că am investit enorm de multe credite într-un corp atletic şi că am alergat de două ori în Maratonul Ecuatorului. Holodocul a râs şi a spus că realitatea virtuală nu e aceiaşi cu realitatea de afară. Acum am înţeles ce-a vrut să zică, aşa că la sosire am leşinat iar.
 |
| Ai fost ca o bancă de taţi pentru mine! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu