Turism X3M: Pietroasa

Populaţia drumeţoasă practică acest traseu Baia Mare - Băiţa cu maşinuţa sau trăsurica mânată de şoferul de autobus, iar de la Băiţa - Vf. Pietroasa - Negreşti cu buna dispoziţie pregătită pentru 8 ore de drum bătut la pas. Asta vara. Eu am făcut traseul iarna, să ridic ştacheta bunei dispoziţii la nivel de sado-maso-dispoziţie. 

Natura ne-a zâmbit glorioasă, ştiind parcă ce urmează

Important e că la 12 eram în Băiţa, unde un pădurar gratinat de trecerea vremii ne-a întrebat unde mergem iarna la ora aia, noi i-am spus până peste deal în Negreşti şi astfel a pufnit şi din el buna-dispoziţie. Cu seriozitate aburind din priviri, noi am îndepărtat cutiile de bere de la gură să râgâim un "La Revedere" şi ne-am continuat drumul ca epicii eroi. Măcar ştia cineva că eram pe traseu.

Am luat drumul forestier pe cursul ruginos al văii Băiţa, aruncând priviri semeţe înspre vârful Pietroasa, aflat la graniţa dintre Maramureş şi Satu Mare, la care am ajuns ca uraganele pe la ora 6 fix. După 8 ore de tropăit prin zăpada afânată. Pe minus -5 grade. Staţi aşa, respiraţi încet, împingeţi-vă ochii la loc în orbită, că n-a fost nu ştiu ce. Mai ales că la ora 2 ne-am oprit lângă o căbănuţă forestieră, să ne răcim motoarele şi să ne alimentăm cu sendwichuri cu usturoi şi cu alte ingrediente neimportante. Doar usturoiul contează, e energizant omologat de pe vremea lui Burebista şi-a lui Deceneu cel Bun.

Acolo, în capăt, e vârful Igniş. Sub el, Baia Mare

 Aşa, am ajuns la Varful Pietroasa la ora 6 p.m., am dezgheţat aparatul foto, am făcut 3 poze apoi soarele a apus instant pe la 6 jumate. Perfect, am lins hârtia care conţinuse sendwichul de la ora 2, suficient ca mirosul de usturoi să ne pună pe picioare şi am coborât în oraşul Negreşti-Oaş. Cel mai blestemat drum ce-l poţi face pe întuneric, iarna la -10 grade. Am plâns cu lacrimi îngheţate 3 ore până am ajuns jos.

Cel puţin, de la grumaz în jos nu mai simţeam nimic. Nici măcar durerea. Nu mai simţeam decât o stare de resemnare, ca aceea din faţa morţii, când nu te mai interesează de nimeni, de univers, de multivers, aşa de resemnat eram. Când am ajuns în Negreşti la ora 9 seara, pe -15 grade, de distruşi ce eram am intrat  până la  Petrom şi dând cu pumnii îngheţaţi în tejghea, am comandat două beri. La cutie, să avem pe drum.

Puteam să ne facem Crăciunul acolo!

Acuma, ca să n-o mai lungesc mult, a urmat aşa. Am luat un TVR până-n Livada, înspre drumul de Satu-Mare, după o jumate de oră ne-a luat un TIR care cu o oră jumătate înainte avusese un accident cu un alt TIR, căci celălalt şofer a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi i-a făcut turtă cabina. N-a fost rănit nici un animal. Deci, cabina în care urcasem era plină de sticlă spartă, şoferul încă mai avea faţă dar sângera pe la colţuri şi asculta manele, de bucurie că a scăpat cu viaţă. Nouă nu ne păsa, atât de resemnaţi eram faţă de vicisitudinile vieţii, aşa că am ascultat şi noi manele până am ajuns în Baia Mare la ora 2 noaptea. Ceea ce mi se pare şi acuma absurd, dar eram într-un tir fără geamuri, cu vânt în faţă şi şezând pe sticla pisată, împrăştiată prin toată cabina nemuritorului care conducea cavoul. Ajuns acasă, trei zile am stat într-un colţ de plapumă şi am tremurat din toţi cârceii. A patra zi am înviat şi am băut o cană cu apă.

Apropo, faceţi drumul ăsta vara, măcar mai culegeţi o afină, o mură, o ciupercă, o viperă, sunt de toate din abundenţă.  

Îngheţată pe băţ